Ministrul Finanţelor cere ordonatorilor de credite să menţină o atitudine prudentă în ceea ce priveşte volumul cheltuielilor bugetare

Data publicării:
Ministrul Finanțelor, Aexandru Nazare, cu masca de protectie
Ministrul Finanțelor, Aexandru Nazare. Foto: Inquam Photos / George Călin

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, avertizează ordonatorii de credite că trebuie să menţină o atitudine prudentă în ceea ce priveşte volumul cheltuielilor bugetare chiar dacă execuţia din primele patru luni ale anului 2021 continuă trend-ul pozitiv înregistrat de la începutul anului.

„Execuţia bugetară din primele patru luni ale anului 2021 continuă trend-ul pozitiv înregistrat de la începutul anului şi validează prognozele de creştere economică ale instituţiilor internaţionale. Este în continuare nevoie de disciplină şi fac apel la toţi ordonatorii de credite să menţină o atitudine prudentă în ceea ce priveşte volumul cheltuielilor bugetare. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, avem o creştere a veniturilor însoţită de o creştere a investiţiilor, concomitent cu o majorare accentuată a ponderii proiectelor finanţate din fonduri nerambursabile, la 52,3% din totalul cheltuielilor pentru investiţii. Cheltuielile totale au crescut cu 11,3%, în special datorită creşterii semnificative a cheltuielilor de investiţii, în timp ce celelalte cheltuieli, inclusiv cele de personal, au avut un ritm mai lent de creştere, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Deficitul bugetar scade cu 0,73 pp din PIB faţă de primele patru luni ale anului 2020”, scrie ministrul Finanţelor, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

În perioada ianuarie - aprilie 2021, veniturile Bugetului General Consolidat au însumat 118,39 miliarde de lei, cu 20,6% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Majoritatea categoriilor de încasări au înregistrat evoluţii nominale pozitive, cele mai pronunţate înregistrându-se în cazul TVA, contribuţiilor de asigurări, fondurilor europene şi impozitelor pe proprietate, potrivit datelor publicate joi de ministerul de resort.

Cheltuielile pentru investiţii în primele patru luni ale anului au fost în valoare de 13,13 miliarde de lei, în creştere cu 3,17 miliarde de lei (+31,8%) comparativ cu perioada similară a anului trecut (9,96 miliarde lei). Mai mult de jumătate din acestea au fost finanţate din fonduri externe nerambursabile.

Potrivit datelor MF, deficitul bugetului general consolidat a urcat la 1,81% din Produsul Intern Brut (PIB), după patru luni din acest an, în creştere semnificativă faţă de primele trei luni, când execuţia bugetară s-a încheiat cu un deficit de 1,28% din PIB.

Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2021 s-a încheiat cu un deficit de 20,70 miliarde de lei, în scădere faţă de deficitul de 26,82 miliarde de lei (2,54% din PIB), înregistrat la aceeaşi perioadă a anului 2020.

Măsurile cu caracter excepţional pentru diminuarea efectelor negative ale pandemiei Covid-19 asupra economiei au continuat, generând plăţi cu caracter excepţional în valoare de 4,91 miliarde de lei.

Ţinta de deficit bugetar pentru acest an este 7,16% din PIB, pe cash.

 

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Chris Pratt, devastat de moartea dublurii sale. Cascatorul Tony McFarr a fost găsit mort în casă: „A fost o...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...