Orașul de mâine. Restaurarea Casei Braikoff, un adevărat simbol al Bucureștiului de altădată

Data actualizării: Data publicării:
oras_maine-braikoff

Situată în zona centrală a Capitalei, în apropierea Ateneului Român, Casa Braikoff este un adevărat simbol al Bucureștiului de altădată. 

Cu o istorie bogată, ce se întinde pe aproape 150 de ani, povestea acestei capodopere arhitecturale bucureștene are parte de un nou început, procesul de restaurare prin care trece urmând a-i reda măreția de odinioară, într-o notă contemporană, adaptată prezentului, contribuind astfel la regenerarea patrimoniului cultural al Capitalei.

„Considerăm că mediul privat este astăzi mai responsabil ca oricând să contribuie în mod substanțial și responsabil la readucerea în circuitul comercial, și mai ales în folosul comunității, a clădirilor care au o valoare istorică foarte mare și, din fericire, Bucureștiul are un stoc substanțial de astfel de clădiri”, declară Mihai Păduroiu, CEO Office Division One United Properties.

Restaurarea clădirii are în vedere păstrarea tuturor elementelor arhitecturale valoroase, așa cum au fost ele concepute în proiectul inițial, de la mozaicul de pe pardoseală, aflat la parter, până la fresca de pe tavan, de la etajul 1. Redenumită One Athénée, casa va avea o serie de spații comerciale la parter și nouă apartamente, practic, conservându-se funcționalitățile inițiale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce carnea din străinătate este mai scumpă? O româncă stabilită în Elveţia face comparaţia: „Nu am dubii”
Digi FM
Ana de Armas, de la revelația Bond Girl și promisiunea unei vieți de superstar, la eșecuri de box office. Ce...
Pro FM
Cum își petrece Jessie J timpul după intervenția chirurgicală pentru cancer. Artista, recunoscătoare: „Cea...
Film Now
Zvonurile despre presupusa relația dintre Jennifer Aniston și Jim Curtis, amplificate. Comentariul lăsat de...
Adevarul
Adolescenta care își jelea părinții în biserică, acuzată că i-a ucis cu sânge rece: elogiul care a ridicat...
Newsweek
Bani mai mulți la pensie pentru „condiții speciale” și pensionare cu 12 ani în avans. E definitiv
Digi FM
Adevărul despre divorțul dintre Denise Richards și Aaron Phypers: „Tot ce făceau era să se certe!” Actrița a...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Cinci papagali, recent donați la o grădină zoologică din Anglia, au înjurat vizitatorii. Angajații, nevoiți...
Film Now
Reuniune de senzație. Distribuția filmului "Mumia", împreună la 26 de ani de la premieră. "Un film...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu