„Bestia feroce” care i-a terorizat pe locuitorii unei comunități din Florida s-a dovedit a fi o pisică. Doi oameni au ajuns la spital

Data publicării:
Pisică neagră privește
Două persoane au ajuns la urgențe după ce au fost atacate de pisică în incidente separate. Foto: Profimedia Images

În Florida, oamenii au de multe ori de-a face cu animale periculoase, precum urși, lei, șerpi și chiar tigri care scapă din captivitate, dar „bestia” care le-a dat târcoale locuitorilor din comitatul Suwannee și din cauza căreia doi oameni au ajuns la spital s-a dovedit a fi o pisică, scrie The Guardian.

Poliția caută pisica agresivă de o săptămână, dar fără succes până acum. Două persoane au ajuns la urgențe după ce au fost atacate de pisică în incidente separate.

Polițiștii din Suwannee au pus capcane pentru pisici, dar până acum felina nu a fost prinsă. Publicul este sfătuit să rămână „atent la pisica sălbatică sau orice alt animal din zonă care prezintă semne de turbare”.

„În două incidente diferite, localnici care făceau sport și mergeau pe Strada 174 au fost atacați de o pisică fără stăpân. Ambii localnici au suferit răni destul de grave încât să necesite tratament medical la spitalele locale”, a scris șeriful Sam St John într-o postare pe Facebook.

Unii localnici se tem că mesajul polițiștilor i-ar putea îngrijora pe vecinii lor atât de mult încât vor porni la vânătoare de pisici fără stăpân și au criticat autoritățile locale pentru că nu au oferit niciun detaliu despre felul în care arată această pisică.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Prima apariție oficială a Mirabelei Grădinaru alături de Nicușor Dan. Ținuta și gesturile ei au atras toate...
Digi FM
Un tată divorțat a fost găsit mort în casă după o lună în care a consumat doar bere. Fiul său de 16 ani a...
Pro FM
Cine va moșteni averea de sute de milioane de euro a lui Julio Iglesias. Are afaceri de succes, un avion de...
Film Now
Salma Hayek, dans senzual lângă piscină. Cum arată actrița în costum de baie la 58 de ani: „Tu nu...
Adevarul
Imagini incredibile pe străzile unui oraș din Spania. Blocuri de gheață formate în luna iulie de grindina de...
Newsweek
CCR a motivat de ce trebuie să se pună CASS la pensiile peste 3.000 lei. „E obligația pensionarilor”
Digi FM
Ada Galeș, un nou mesaj de pe patul de spital, după ce a fost operată a patra oară: „Am medici...
Digi World
Detaliul pe care-l ignori de cele mai multe ori când folosești mașina de spălat și care-ți poate aduce doar...
Digi Animal World
Val de reacții după ce o femeie a spus că își lasă câinele singur în curte toată ziua: „Vă rog să citiți...
Film Now
Imagini inedite cu Jason Statham,"dintr-o altă viață". Înainte de a fi durul din filmele de acțiune, a luptat...
UTV
Cum arată vila Mihaelei Rădulescu din Monaco, locul unde și-a petrecut 10 ani alături de Felix: „Acum fac...