Video Strigăt de ajutor. 700 de animale salvate de la chin și suferință sunt acum în pericol de a muri de foame

Data publicării:
o femeie mangaie un cal pe coama
Cele 700 de animale din adăpostul din comuna Desa riscă să rămână fără hrană Foto: captură video Digi24

700 de animale de la un adăpost din Dolj sunt în pericol de a muri de foame, după ce stocurile de hrană sunt aproape de epuizare. În adăpostul din comuna Desa trăiesc sute câini, capre, oi sau măgari, dar și zeci de cai confiscați de la oameni după ce au fost înfometați și bătuți.

La adăpostul de animale din comuna Desa, județul Dolj, sunt 500 de câini si aproximativ 200 de cai și măgari. În fiecare zi, hrana pentru cele 700 de suflete costă 4.000 lei. Acum, adăpostul a ajuns într-o situație critică. Stocul de mâncare existent mai ajunge doar pentru două zile.

„Nu știu ce voi face... Aștept ajutor de la oameni, oamenii care iubesc animalele. Avem peste 140 de cai, căluți, mânji, măgari, avem capre, oi, văcuțe și în jur de 500 și ceva de câini. Noi nu avem organizații din străinătate care să ne ajute. Situatia este disperată!”, spune Daniela Popovici, proprietara adăpostului de animale.

Aici animalele abandonate sau maltratate în trecut de stăpâni au primit o nouă șansă la viață. Fiecare dintre cele 700 de necuvântătoare are un nume și o poveste:

„Ea fost dresată să ucidă orice cățel...”, explică Daniela Popovici arătând către un câine. „Joacă-te! Haide sus, haide sus! Bravo! Bravo!”

La acest adăpost sunt și 200 de cai și măgari. Majoritatea sunt animale ce au fost agresate de proprietari și au fost confiscate și aduse aici de polițiștii de la Poliția animalelor. Deși au termen 45 de zile pentru ca proprietarii să vină să îi ia de aici, până acum nimeni nu a venit.

Calul Despin, spre exemplu, a ajuns în adăpostul din Desa după ce a fost agresat de stăpâni, pentru că nu voia să tragă la căruță.

„El este Despin, căluțul care în urmă cu o săptămână a fost bătut cu bestialitate în localitatea Ghidici, județul Dolj. A doua zi a fost confiscat de poliție, 5 zile a avut tratament pentru că a fost bolnav de tetanos”, povestește Daniel Popovici.

Când a fost înființat, în 2016, în adăpostul din comuna Desa, județul Dolj, erau doar 30 de câini.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri