Adidas încheie colaborarea cu Kanye West, una dintre cele mai profitabile din industria modei: „Nu tolerăm antisemitismul”

Data publicării:
kanye west adidas
Adidas încheie colaborarea cu Kanye West. Foto: Profimedia

Producătorul german de echipament sportiv Adidas a anunţat marţi că opreşte imediat colaborarea sa cu Kanye West, cunoscut începând din 2021 sub numele de „Ye”, după remarcile cu caracter antisemit făcute de rapperul american în ultimele săptămâni.

„După o analiză aprofundată, compania a luat decizia de a pune capăt, imediat, parteneriatului cu Ye”, a anunţat grupul german într-un comunicat. „Adidas nu tolerează antisemitismul sau orice altă formă a discursului care incită la ură”, au adăugat reprezentanţii companiei.

Grupul german a anunţat marţi, de asemenea, că a decis „să pună capăt fabricării produselor” din marca Yeezy a rapperului american. Colaborarea dintre Adidas şi starul hip-hop din Statele Unite a fost multă vreme una dintre cele mai profitabile din industria modei, scrie Agerpres.

Dezvoltată din 2014, colecţia de pantofi de sport Yeezy a rapperului a înregistrat un succes fenomenal şi l-a ajutat pe Kanye West să devină miliardar.

Relaţiile dintre cei doi parteneri de afaceri s-au degradat considerabil în ultimele luni din cauza mai multor acţiuni sau declaraţii controversate ale starului american.

Ye a fost suspendat pe Twitter după ce a publicat un mesaj în care afirma că îi va ataca pe evrei. Mesajul a fost de atunci şters de pe reţeaua de socializare pentru că încălca regulamentul său de funcţionare.

Rapperul a fost suspendat şi de pe Instagram.

Anterior acelor mesaje, rapperul a criticat anumite iniţiative comerciale pe care Adidas le-ar fi luat fără acordul său.

Compania germană a anunţat la începutul lunii octombrie că va reexamina relaţia sa comercială cu Kanye West.

Rapperul purtase cu câteva zile mai devreme un tricou pe care era imprimat mesajul „White Lives Matter” la o prezentare de modă la Paris.

Acel slogan, utilizat de extrema dreaptă din Statele Unite, deturnează numele mişcării „Black Lives Matter”, care militează împotriva rasismului la care sunt supuse persoanele afro-americane.

Adidas a reamintit că este „unicul proprietar al tuturor drepturilor de concepţie pentru produsele existente (...) în cadrul parteneriatului”, anticipând astfel o posibilă bătălie judiciară în viitor.

Grupul german a decis, de asemenea, „să oprească toate plăţile către Ye şi firmele sale”.

Această decizie va avea „un impact negativ pe termen scurt, ce va fi de până la 250 de milioane de euro în profitul net” al companiei pentru anul 2022.

Săptămâna trecută, casa de modă Balenciaga a decis şi ea să pună capăt colaborării sale cu rapperul american.

Kanye West, care a dezvăluit că suferă de tulburare bipolară, primise deja o interdicţie de publicare pe Instagram pentru 24 de ore în luna martie, în contextul divorţului său intens mediatizat de starleta de reality-show Kim Kardashian.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...