A crescut numărul cazurilor de toxiinfecţii alimentare

Data publicării:
152442 6 autoservire 52

Cel mai recent caz de toxiinfecţie alimentară s-a înregistrat în urmă cu aproape două săptămâni. Atunci, 23 de angajaţi ai Consiliului Judeţean Maramureş au fost internaţi la spitalul de boli infecţioase din Baia Mare. Şi asta după ce, alături de alţi 57 de colegi, au participat la o petrecere organizată într-o zonă de agrement din afara oraşului Baia Mare.

Cei 23 au acuzat febra şi stări de vomă după ce au consumat aperitive şi alte mâncăruri. Majoritatea pacienţilor au fost femei cu vârste cuprinse între 35 şi 60 de ani.

Acum trei săptămâni, opt persoane, între care şi un copil, au ajuns la spital, după ce au mâncat la restaurantul unui hotel din Mamaia, frecventat de angajaţi ai ministerului de interne. Alţi clienţi, adulţi şi copii, au avut nevoie de îngrijiri medicale. Oamenii spun că stările de rău şi de vomă pe care le acuză li se trag de la hrana servită acolo.

Simptomele turiştilor au început să apară la aproximativ o oră după ce au luat masa la restaurantul hotelului, acolo unde mănâncă nu mai puţin de 600 de persoane în fiecare zi.

Tot în urmă cu trei săptămâni, trei cercetași belgieni au ajuns în spitalul de boli contagioase din Buzău, cu toxiinfecție alimentară. Aceștia făceau parte dintr-un grup de 16 voluntari din Bruxelles care s-au cazat în clasele școlii din comuna Zărnești pentru a socializa cu elevii de aici. Înainte să li se facă rău, străinii a mâncat la un fast-food din municipiul Buzău. Serviciul de ambulanță și medicul din sat au fost alertați de către directorul școlii, după ce o fată de 17 ani din grupul de voluntari belgieni a începută să se simtă rău.

Iar cazurile de acest gen nu se opresc aici. Acum mai bine de o lună, 55 de elevi şi profesori de la o şcoală din Satu Mare au ajuns de la banchet direct la spital, tot cu toxiinfecţie alimentară. Elevii și profesorii au spus că primele simptome au apărut la trei ore după ce au consumat la masă produse din carne și brânză, iar mâncarea avea un gust ciudat.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri