Aveţi intoleranţă la lactoză? Preparaţi-vă singuri laptele de cocos, de migdale sau de cânepă!

Data publicării:
lapte

Primul tip de lapte pe care îl vom face este cel de cocos. Pentru a sparge nuca, aveţi nevoie de un tirbuşon, pentru a scoate sucul din interior, dar şi de un ciocan, cu ajutorul căruia să loviţi cu putere fructul. După mai multe încercări, se va sparge, iar dacă mai insistaţi o să observaţi că miezul alb se va desprinde de coaja. Pulpa astfel obţinută se poate consuma ca atare sau o puteţi transforma în lapte de cocos. Este un aliat foarte bun al persoanelor care vor să slăbească, pentru că stimulează metabolismul. În plus, este bogată în fibre şi are un conţinut ridicat în vitamina B, dar şi în minerale precum zinc, fosfor sau fier.

Pentru a transforma pulpa în lapte puneţi-o într-un chopper sau blender, adăugaţi 200 de mililitri de apă călduţă, lăsaţi să se odihnească 15 minute, apoi mixaţi din nou. Amestecul astfel obţinut treceţi-l printr-un tifon foarte fin. Astfel obţineţi laptele de cocos, care are nuanţa şi consistenţa laptelui de origine animală, însă o aromă... tropicală.

O plantă ceva mai... locală, din care se poate obţine un lapte vegetal delicios, este cânepa. Aveţi nevoie de 3 linguri de seminţe de cânepă decorticate şi un vârf de cuţit de sare. Procedeul este asemănător celui de mai devreme.

Puneţi seminţe de cânepă într-un blender, adaugaţi sarea, 200 de mililitri de apă caldă şi mixaţi aproximativ un minut. O să vedeţi cum compoziţia capătă instant culoarea laptelui. Lăsaţi amestecul să se odihnească 10 minute şi mai adăugaţi 500 de mililitri de apă caldă. Blenduiţi din nou, iar laptele este gata. Pentru a separa amestecul de seminţele rămase aveţi nevoie de o strecurătoare foarte fină.

Seminţele de cânepă sunt o sursă excelentă de proteine uşor digerabile. În plus, ele conţin raportul ideal între acizii graşi omega 3 şi omega 6, adică 1 la 3. Asta înseamnă vase de sânge fără depuneri de colesterol şi o inimă sănătoasă pentru cei care beau cu regularitate acest tip de lapte. Puteţi să îl serviţi dimineaţa sau în perioadele stresante. Mulţumită nivelului crescut de magneziu, vă veţi găsi mai uşor echilibrul.

Pentru următorul tip de lapte aveţi nevoie de 100 de grame de migdale sau caju, puţină miere sau câteva curmale şi apă. Spre deosebire de celelalte tipuri de lapte, în acest caz trebuie să lăsaţi fructele oleaginoase în apă pentru câteva ore. De exemplu, peste noapte. Dimineaţa aruncaţi această apă, puneţi fructele în blender, alături de puţină apă si miere sau curmale, după preferinţe. Mai rămâne doar să separaţi pulpa de lichid şi să completaţi cu apă. Din 100 de grame de fructe oleaginoase trebuie să obţineţi un litru de lapte. Bineînţeles, puteţi adăuga orice altă aromă doriţi, precum vanilia ori scorţişoara. La capitolul preţ, gândiţi-vă că orice lapte vegetal preparaţi, vă rămâne pulpa, care poate fi baza perfectă pentru nişte prăjituri sănătoase.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...