Ce boli se pot transmite la epilare. Reguli de igienă de respectat

Data actualizării: Data publicării:
salon epilat

Nu doar la dentist sau la manichiură se pot transmite boli precum hepatita, ci şi la cosmetică, atrag atenţia medicii. Epilarea este un proces riscant atât pentru client, cât şi pentru cosmeticiană, dacă nu sunt respectate câteva reguli. Iată care sunt acestea.

Epilatul cu ceară: risc de hepatită

România este una dintre puținele țări în care ceara pentru epilat se refolosește, dar nu este singura problemă din saloanele de cosmetică. Fiți foarte atente dacă persoana care vă epilează se spală pe mâini și dacă folosește mănuși de unică folosință.

Monica Lupu - specialist în epilat: „În zonele sensibile, părul este mai gros, în momentul în care îl extragem din folicul, sunt foarte mari șanse să iasă sânge și atunci evident că ne protejăm pe noi și protejăm și clientele, în ideea de a nu transmite absolut nimic de la una la alta”.

Dr. Cristiana Dumitrescu - medic dermatolog: „Este foarte important să folosească mănuși, pentru a preveni infecțiile bacteriene în principal, acestea se transmit cel mai ușor, deci stafilococii, streptococii și următoarele sunt cele virale”.

Epilat neigienic: risc de infecție cu HPV

La capitolul infecții virale, pe lângă hepatita B, hepatita C și virusul herpetic, la epilat se poate transmite și HPV.

Dr. Cristiana Dumitrescu - medic dermatolog: „Există peste 200 de tipuri de HPV, dar HPV 2 și 4 creează la nivel tegumentar condiloame, veruci și atunci le putem obține în urma epilatului neigienic”.

Epilatul cu ceară: reguli de igienă

Pe langă spălatul pe mâini și purtarea mănușilor de unică folosință, esențială este și dezinfectarea.

Monica Lupu - specialist în epilat: „Am epilat picioarele, ne dezinfectăm pe mănuși, epilăm partea intimă, ne dezinfectăm pe mănuși, epilăm axila, ne dezinfectăm și tot așa, între fiecare procedură, pentru că fiecare zonă are afecțiunile ei și ideal ar fi să nu le mutăm dintr-un loc în altul”.

O altă regulă de igienă care ar trebui urmată este folosirea unei spatule noi la fiecare aplicare de ceară.

Monica Lupu - specialist în epilat: „Eu pot lua sânge de pe clienta care este acum pe pat, îl pot introduce în recipientul cu ceară, care, în funcție de tipul de ceară, poate fi o ceară cu care se lucrează la temperatură joasă și nu are cum să distrugă tot ce am putea introduce de la clientă, de pe pat”.

Deși pare o investiție mare, în realitate nu este: o spatulă costă aproximativ 10 bani. În plus, pe termen lung, este mai ieftin să previi decât să tratezi.

Reporter: Izabela Pănescu

Editor web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Te-ar putea interesa și:
epilare ceara
Bolile grave care se pot transmite prin epilarea cu ceară, la salon
remedii iritatii
Remedii naturale pentru iritațiile după epilat sau ras
Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Billy Zane, de nerecunoscut în primele imagini din filmul „Waltzing With Brando”. Starul din „Titanic” îl...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
Cum arată o zi din viața antreprenorului care vrea să devină adevăratul Benjamin Button. Ia 100 de suplimente...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...