Criză de medicamente la Institutul Oncologic Bucureşti. E.Nicolăescu la Digi24: Am trimis o comisie

Data publicării:
MEDICAMENTE 25888-Mediafax Foto-Radu Iordache-1

 

Este îngrozitor, nu mai avem nimic. Nu avem ser fiziologic necesar dizolvării citostaticelor şi nici medicamentul Osetron, care se dă pentru stările de greaţă ce apar în urma administrării citostaticelor. Nu avem nici calmante, leucoplast, comprese şi antibiotice”, au declarat, pentru Mediafax, mai mulţi pacienţi internaţi în unitatea sanitară.

Potrivit pacienţilor, în faţa acestor lipsuri, medicii ridică neputincioşi din umeri, iar unii se oferă să plătească din propriul buzunar pentru cumpărarea de medicamente.

„Ne-am dus la doamna doctor de la noi, de pe secţie. A spus că în afară de a ne da dânsa bani ca să ne luăm medicamente sau comprese, nu are soluţie”, a spus una dintre paciente.

Managerul Institutului Oncologic Bucureşti (IOB), Ana-Maria Niţulescu, a declarat că a aflat vineri despre lipsa unor medicamente şi materiale sanitare şi că nu există stocuri de urgenţă.

„Abia astăzi (vineri - n.red.) am aflat şi eu despre această situaţie. A fost o surpriză. Nu există stocuri de urgenţă. Şi mă miră că nu avem materiale sanitare, ştiam că avem. Măcar medicaţia pentru cancer o avem. Din păcate, nu putem şti cât se agravează starea unui bolnav de la o zi la alta”, a spus Niţulescu.

Potrivit managerului IOB, în ultima lună, toate spitalele au această problemă.

„Din păcate, cu toţii suferim la acest sfârşit de an. Aşteptăm de la Casă (Casa Naţională de Asigurări de Sănătate - n.red.) suplimentarea banilor”, a mai spus ea.

Ana-Maria Niţulescu a mai spus că desemnat o comisie care să se ocupe de deblocarea situaţiei.

„Sperăm ca săptămâna viitoare să rezolvăm situaţia”, a mai spus Niţulescu.

Coordonatorul programului oncologic de la IOB, dr. Mircea Dediu, a spus, la rândul său, că nu ştie nimic despre lipsa medicamentelor reclamate de bolnavii din spital şi nici nu poate verifica informaţia, întrucât nu se mai află în spital.

„Eu ştiu că medicamente pentru cancer avem. De altele nu ştiu nimic.Nu sunt în spital. Şi nu am cum să verific”, a spus Dediu.

Medicul Monica Pop, membru în Consiliul de Administraţie al IOB, a aflat despre nemulţumirile pacienţilor şi consideră inadmisibilă această situaţie.

„Vom cere remedierea de urgenţă a acestei situaţii, întrucât consider inadmisibilă o astfel de stare”, a declarat Pop.

Ministrul sănătății a demarat o anchetă

Prin telefon, la Digi24, Cristian Bușoi, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, a declarat că unele spitale au stocuri de urgență pe anumite produse și contracte ferme cu funizori care atunci când este nevoie și rămân fără produse sunt aduse se acoperă de buget și să poată să le suporte spitalul.

Despre banii de la CNAS la care managerul IOB a făcut referire, Bușoi a precizat că „doamna manager, care vine din sistemul de sănătate și cu care avem o colaborare foarte bună se referă la faptul că până la a ni se da din fondul de rezervă al Guvernului cele 200 de milioane de lei săptămâna trecută, noi în luna noiembrie am plătit doar salarii”.

„Săptămâna viitoare, odată ce finanțele vor termina toate procedurile legale, se va acoperi diferența între salarii și serviciile oferite pacienților în luna trecută și atunci, cel puțin pentru noiembrie, lucrurile vor fi în regulă”, a completat președintele CNAS.

La aflarea acestor vești, Eugen Nicolăescu, a anunțat că va dispune o anchetă la Institutul Oncologic Bucureşti.

Am trimis deja o comisie acolo ca să analizeze situația”, a precizat Eugen Nicolăescu pentru Digi24.

Ministrul sănătății a adăugat că noul manager este în funcție de trei săptămâni.

Nu cred că i se poate imputa ceva acesteia (Ana-Maria Niţulescu – n.red.) ce se întâmplă. Cred că am făcut bine că n-am mai prelungit mandatul vechiului manager, care ar fi trebuit să asigure stocul până la sfârșitul anului”, a spus ministrul sănătății.

Nici prin cap nu trebuie să-ți treacă că cel dinaintea ta nu s-a preocupat să aibă materialele de bază în depozit măcar pentru două-trei luni de zile”, a punctat Nicolăescu.

Întrebat dacă știe că vechiul manager este de vină de ce mai trimite o comisie, ministrul a răspuns că „de data asta” vrea să știe exact ce a lăsat în urmă acesta.

Ne vom îndrepta împotriva lui pentru prejudiciile pe care le crează pacienților”, a subliniat Eugen Nicolăescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri