Cum să păstraţi legumele proaspete mai mult timp

Data publicării:
pastrare legume

 

Dacă vreţi să păstraţi rădăcinoasele la frigider, rupeţi tulpina şi frunzele. Asta nu înseamnă că trebuie să le aruncaţi. Le puteţi folosi la sucuri sau diferite salate. Cât despre rădăcină, fie că este vorba de morcovi, ridichi sau gulii, cel mai bine este să le păstraţi în lăzi cu nisip umed. Dacă nu aveţi spaţiu, atunci le puteţi pune într-un recipient cu foarte puţină apă, apoi în frigider.

Sfecla roşie de exemplu se păstrează foarte bine la frigider dacă mai întâi o spălaţi, o puneţi într-un castron şi o acoperiţi cu un prosop de bucătărie uşor umed.

Usturoiul şi ceapă trebuie să stea într-un loc lipsit de umiditate şi de lumină. În caz contrar vor încolţi. Aşa că nu le puneţi niciodată în frigider, ci într-un beci sau într-o cămară.

Trecem la roşii. Dacă obişnuiaţi să le ţineţi în frigider, aflaţi că stau mai bine pe masa din bucătărie! Mai ales cele care nu sunt foarte bine coapte, aşa cum se găsesc în această perioadă. Soiurile mari trebuie ţinute pe un platou, într-un singur strat, iar pe cele mici le puteţi păstra într-un bol.

0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

Acelaşi lucru este valabil şi pentru vinete sau dovlecei. Dacă le puneţi totuşi în frigider, nu le spălaţi niciodată înainte. Apa le va accelera procesul de degradare. Evitaţi să le ţineţi şi aproape de fructe.

Cartofii. Nu îi păstraţi niciodată în pungi de plastic. Acestea vor accelera procesul de încolţire. Stau cel mai bine în lădiţe sau în pungi de hârtie, în locuri răcoroase şi fără lumina. Bunicii noştri îi păstrează şi o iarnă întreagă în beci. Pentru cei care stau la bloc, cămara este cea mai bună soluţie.

Ciupercile, în schimb, trebuie ţinute în frigider. Că să nu se înnegrească, puneţi-le cel mai bine în pungi de hârtie, nu în caserole de plastic acoperite de folie transparentă.

Pătrunjelul. Dacă ştiţi deja că trebuie ţinut într-un pahar cu apă pentru a se păstra verde cât mai mult timp, nu uitaţi să acoperiţi şi cu folie şi apoi să băgaţi paharul în frigider! Pătrunjelul, busuiocul sau menta se păstrază foarte bine în apă, dar într-un mediu răcoros, cu temperatura constantă şi departe de orice sursă de lumină.

Dacă vreţi să păstraţi însă mai mult timp plantele aromatice precum tarhonul, busuiocul sau rozmarinul, puneţi câteva frunzuliţe într-un recipient pentru gheaţă. Acoperiţi-le cu ulei de măsline presat la rece, apoi păstraţi-le la congelator. Vor arăta frumos şi se vor păstra chiar şi două luni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum funcționează și ce beneficii oferă noile buletine cu cip. Ce avantaje au posesorii
Digi FM
Meghan Markle, imagine rară cu fiica ei, prințesa Lilibet: „Sărbătorim prima zi de primăvară!”
Pro FM
Katy Perry, siluetă tot mai subțire la câteva săptămâni de când a reacționat la zvonurile despre utilizarea...
Film Now
Adevărul despre relația actriței Aubrey Plaza cu Jeff Baena. Cei doi erau despărțiți cu luni înainte de...
Adevarul
Povestea cutremurătoare a unei eleve de 10 ani: „Am fost violată... o mașină a oprit și trei adolescenți...
Newsweek
Pensionarii se mută în alt județ să ia o pensie cu 50% mai mare. Instanța le-a dat dreptate
Digi FM
Mitică Dragomir, dezvăluiri despre divorțul lui Dan Șucu: „Nu e normal să îi dai soției tale jumătate din...
Digi World
Salvia și rozmarinul, mai mult decât arome în preparate culinare. Ar putea fi cheia tratării unei boli grave
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Femeia care îi e aproape lui Kevin Costner, în urma divorțului de Christine. Acum 30 de ani, el îi plătea 80...
UTV
Mădălina Ghenea a defilat în lenjerie intimă pe străzile din New York. Actrița a întors toate privirile