Idee controversată: Primăria din Paris va deschide un centru pentru consumul controlat de droguri

Data publicării:
drogomani

Autorităţile franceze au anunţat că centrul pentru dependenţii de droguri va fi amplasat într-un fost parc auto din nordul Parisului şi că va fi dotat cu seringi de unică folosinţă. Scopul lui este acela de a preveni răspândirea bolilor şi de a menţine o monitorizare medicală permanentă asupra dependenţilor.

Viceprimarul metropolei, Myriam El Khomri, a detaliat: „Din păcate, există dependenţi de droguri care se injectează în locuri publice, în scările blocurilor, în faţa copiilor. De aceea, cred că e important ca aceşti oameni să poată face acest lucru sub supraveghere medicală şi pentru a-i ajuta, de asemenea, să renunţe.”

Deşi autorităţile franceze promit că vor suplimenta patrulele de poliţie în cartier, locuitorii Arondismentului 10, în care se află şi Gara de Nord a Parisului, se tem că zona va deveni nesigură. Ei precizează şi că prezenţa consumatorilor este ridicată în alte cartiere, nu lângă viitorul centru.

Stephane Moinard, rezident al zonei, explică: „Ceea ce mi se pare ciudat este că există o problemă cu drogurile în preajma spitalului Lariboisièredar (autorităţile - n.red.) au decis să paseze problema prin crearea unui centru pentru consum în cartierul La Chapelle.”

Potrivit autorităţilor din Paris, centrul va putea adăposti între 80 şi 100 de dependenţi de droguri pe zi, şapte zile pe săptămână. Acesta va fi deschis la toamnă şi va beneficia de expertiza unei echipe de medici, psihiatri şi psihologi, care va încerca să-i ajute pe dependenţi să renunţe la consumul de droguri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Elena Udrea, departe de Adrian Alexandrov. Unde a apărut fostul ministru, aștepta de ani buni să facă asta
Digi FM
Andi Moisescu, reacție neașteptată după ce s-a spus că ar fi divorțat de Olivia Steer. Ce a dezvăluit despre...
Pro FM
Maya, fiica Antoniei, a făcut 15 ani. Solista a mers în Italia, acolo unde puștoaica trăiește, pentru a fi cu...
Film Now
Cum reușește Patrick Duffy, Bobby din „Dallas”, să se mențină în formă la 76 de ani: „Linda mi-a schimbat...
Adevarul
ANAF, invitatul surpriză la nunți și botezuri: „Se va scumpi masa la restaurant”. Ar fi vizat și darul de...
Newsweek
PSD începe demersul pentru eliminarea CASS la pensie. Și mamele ar fi scutite de plata asigurărilor
Digi FM
Soția lui Bruce Willis, noi declarații despre sănătatea îndrăgitului actor: A trebuit să ne adaptăm, avem o...
Digi World
Viață extraterestră mai aproape decât credeam? Descoperire surprinzătoare pe o planetă pitică din sistemul...
Digi Animal World
Panică pe o plajă din Spania. Turiștii au fost evacuați după apariția unei creaturi marine extrem de...
Film Now
Cum fac față fiicele de 11 și 13 ani ale lui Bruce Willis la boala lui debilitantă: "Nu am vrut să creadă că...
UTV
Andi Moisescu a divorțat de Olivia Steer, după 22 de ani de căsnicie