Mai mult de jumătate dintre copiii din România au probleme cu greutatea

Data publicării:
dr. dumitrache constantin

FOTO: MEDIAFAX

La 10 ani, Alex ajunsese să cântărească 90 de kilograme. Nu suferea de nicio boală, dar alimentaţia nesănătoasă l-a făcut să ia în greutate tot mai mult. „Mâncam la fast-food. Shaorma, hamburger și mâncare de acasă, dar mâncam mai mult. Chipsuri... mai multe”, povestește Alex.

Făcea foarte puțină mișcare, stătea mai mult la calculator. Când ieșea afară, se ducea cu copiii la fast-food, la școală își cumparau chipsuri și acasă mai puțin mânca. (...) Acum da, îmi reproșez, dar acum ceva timp îmi era milă și cedam, îi dădeam. (...) mai ales că și ceilalți copii mâncau și el se uita. Mi era greu”, mărturisește mama lui Alex.

Acum o lună însă, părinții l-au internat pe băiat la Institutul Parhon din Capitală. Cu ajutorul medicilor, Alex a slabit pâna acum 14 kilograme pe baza unui regim. Următoarea etapă în tratamentul lui sunt exercițiile fizice. Așa că dotarea sălii de sport a spitalului a venit la momentul oportun pentru el. Aparatura a fost donată de Ministerul Tineretului și Sportului.

În această sală va avea loc un program de activitate fizică coordonat de masteranzi ai Facultăţii de Sport. Sunt voluntari care vin și arată pacienţilor noștri ce categorii de mișcări trebuie să facă, pentru ca și mișcarea să contribuie la tratamentul specific de scădere în greutate”, explică Diana Loreta Păun, managerul Institutului Parhaon din Capitală.

Prin educaţie putem să conştientizăm populaţia că trebuie să facă sport. Dacă ne uităm astăzi pe statistici, la nivel național, 60 la sută din populaţia României nu practică niciun fel de exerciţiu fizic. Deci este foarte mult de muncă”, a declarat Gabriela Szabo, noul ministru al Tineretului și Sportului.

Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătății, spune că intenționează să aibă o discuție cât mai aplicată cu Ministerul Educației pentru a introduce la școală acele ore de educație sanitară, la care să fie predate cursuri de prim-ajutor, dar și de alimentație corectă și sănătoasă.

Acasă nu se mai face nimic. Și copiilor li se pun cheia de gât și banii în buzunar şi el nu își cumpără ceea ce îi trebuie, ci ceea ce îi place în clipa respectivă. Dacă în 1947 era cam 5 la sută din populație obeză, la ora actuală sunt 40 la sută, iar în rândul copiilor tendința e să crească spre 60 la sută - de supraponderali, nu de obezi!”, spune medicul Constantin Dumitrache.

În România, doar 1,2 la sută din cazurile de obezitate la copii au cauze patologice. Supraponderabilitatea excesivă atrage după sine o serie de complicații ca diabet, boli metabolice sau cardiovasculare.

În Uniunea Europeana, 14 milioane de copii sunt supraponderali și numărul lor crește anual cu 400.000. Este motivul pentru care tot mai multe campanii cer Uniunii Europene să recunoasca obezitatea drept boală cronică.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri