Primul spital de stat construit în Bucureşti în ultimii 30 de ani este aproape gata
Te-ar putea interesa și:
Construcţia noii clădiri a spitalului de copii „Victor Gomoiu” din Bucureşti s-a oprit la 90 la sută, la trei ani de la începerea ei. Firma care ridică spitalul, o companie belgiană, a decis la finalul anului trecut să trimită muncitorii acasă pentru că Primăria Capitalei nu i-a mai onorat deconturile.
Patrick Dubruille, directorul de proiect: „Nu am mai fost plătiţi de mai bine de zece luni. Vorbim de aproximativ 8 milioane de euro. Neefectuarea plăţii de către client e motivul principal pentru care am decis să suspendăm lucrările.”
De vină pentru blocaj ar fi modul în care primăria şi consultantul angajat de belgieni înţeleg contractul.
Virgil Păunescu, directorul Administraţiei Spitalelor Bucureşti: „Consultantul, care are foarte, foarte multe atribuţii, neobişnuit de multe, ne aduce la plată diverse facturi însoţite de documente pe care experţii noştri le returnează de mai bine de un an ca fiind neconforme cu legislaţia românească.”
Directorul de proiect susţine că înţelegerea semnată în mandatul lui Sorin Oprescu prevede un contract de tipul „design şi construcţie”, în timp ce primăria susţine că a cerut doar execuţia lucrării.
Patrick Dubruille, directorul de proiect: „Noi ne asumăm întreaga răspundere pentru design şi trebuie să găsim acea tehnologie care să respecte cerinţele clientului. Ceea ce e complet diferit de un contract de execuţie.”
Virgil Păunescu, directorul Administraţiei Spitalelor Bucureşti: „Pe legislaţia românească ei nu puteau să facă modificări de soluţii tehnice fără acordul beneficiarului. Ori asta s-a întâmplat pentru că, din păcate, contractul iniţial făcut cu ani în urmă permitea consultantului să ia decizii în locul ASSMB.”
Toate neînţelegerile ţin însă construcţia pe loc. La interior, lucrările s-au blocat la stadiul de finisaje. Secţiile de terapie intensivă, camerele medicilor şi saloanele sunt gata, dar lipsesc detalii esenţiale, cum ar fi iluminatul.
Dan Eremia, managerul de proiect: „Camera e finalizată. Sunt chiar cu totul! Conexiunile de oxigen, prizele, consolele de la capul patului, dulapurile. Din păcate becurile nu sunt încă instalate.”
În schimb, la ultimul etaj, patru săli de operaţie sunt neterminate pentru că primăria nu s-a decis dacă le mai vrea sau nu.
Dan Eremia, managerul de proiect: „Din păcate, vedeţi la ce stadiu se află. Aici aşteptăm de prin ianuarie 2015 o decizie din partea clientului, fiindcă a dorit să facă anumite modificări. Noi avem în acest moment aduse toate instalaţiile, toate traseele.”
Într-un final, sătul să mai aştepte banii, constructorul a dat luna trecută Administraţia Spitalelor Bucureşti în judecată . Dacă cele două parţi nu ajung la un acord în 30 de zile, atunci vor merge în instanţă.
În schimb, Administraţia Spitalelor vrea, la rândul ei, despăgubiri pentru nerespectarea termenului de predare şi acuză constructorul că a luat decizii fără să întrebe.
Virgil Păunescu, directorul Administraţiei Spitalelor Bucureşti: „El întârziind intră pe penalităţi. Deci nu numai că nu putem să îl plătim, dar trebuie să îl şi sancţionăm că nu a terminat.”
În total, primăria Capitalei ar trebui să plătească 210 milioane de lei pentru unitatea medicală cu 70 de saloane, zece săli de operaţie, săli de conferinţe şi unitate de primi-urgenţe.
Adrian Cojocaru, reporter Digi24: „Atunci când va fi gata, Spitalul „Victor Gomoiu” ar trebui să devină cel mai modern spital de îngrijire a copiilor, din ţară. În acest loc ar trebui să lucreze aproximativ 500 de cadre medicale, 100 dintre ele fiind medici primari şi specialişti.”
Spitalul Victor Gomoiu ar urma să fie primul spital de stat construit în Bucureşti în ultimii 30 de ani.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Utilizarea profilurilor pentru selectarea conținutului personalizat. Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Măsurarea performanței reclamelor. Utilizarea profilurilor pentru selectarea publicității personalizate. Crearea profilurilor de conținut personalizat. Crearea profilurilor pentru publicitate personalizată. Măsurarea performanței conținutului. Înțelegerea publicului prin statistici sau combinații de date din surse diferite. Utilizarea de date limitate pentru a selecta publicitatea. Utilizarea datelor limitate pentru a selecta conținutul. Date precise de geolocație și identificarea prin scanarea dispozitivului.