Raed Arafat: Spitalul din Ploiești are bani, dar nu a cumpărat medicamente și materiale

Data publicării:
medicamente spital mediafax-2

Stocul de medicamente este insuficient, putând fi comparat cu cel al unei unități mult mai mici.  Nereguli au fost depistate și în privința igienei din spital, recomandându-se chiar închiderea uneia dintre anexe.

„Pe 2012 prevederea bugetară la spitalul din Ploiești a fost 118. 833.933. În 2013 este 132.989.070. Creșterea e deci mare”, a spus secretarul de stat Raed Arafat.

„Bunurile și servicile au crescut cu 28%, prevederea pentru medicamente a crescut cu 20%. Fondurile nu au fost mereu solicitate și utilizate. Sunt trei surse de finanțe: Casă, ministerul, Consiliul Județean - care se înregistrează cu o finanțare de peste 6 milioane de lei, preluând aproape integral utilltățile. A degrevat spitalul de aceste cheltuieli”, a explicat el.

„Ca organizare, e o problemă majoră în spital. Sunt secții ce nu au respectat planul de paturi, au păstrat mai multe, cum ar fi cardiologia. Tendița de a interna pe aceste paturi e foarte mare, asta crește costurile pentru spital. Nu vorbesc de urgențe, ci de cazuri obișnuite. Rata de operabilitate e foarte scăzută comparativ cu cât ar trebui să fie, sunt unele secții cu rată de 47%. Nu se explică de ce peste jumătate dintre bolnavi nu se operează, deci sunt bolnavi care trebuiau să fie in ambulatoriu sau în alte secții. Rata generală de operabilitate este de aproape 62%”, a spus Raed Arafat.

„Secțiile chirurgicale sunt dispersate în mai multe clădiri, asta nu eficientizează activitatea, nu sunt anesteziști în toate aceste clădiri. Blocul operator se închide la ora 13.00, când în multe spitale activitatea merge spre ora 16-17. Dacă nu faci servicii, char dacă ai contrrat cu Casa, nu poți să faci bani”, a adăugat el.

„Ambulatoriul integrat e folosit foarte puțin. Starea clădirilor, ca igienă, e precară. Una ar trebui chiar închisă, iar secțiile mutate în celelalte trei clădiri. Ca recomandare e ca toate secțiile chirurgicale să fie aduse în același loc. S-a constatat, de asemenea, o lipsă de comunicare serioasă între conducere și restul personalului”, a mai spus Raed Arafat.

Astărăstoae: „Dacă nu ai să dai pâine, faci circ”

Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor, a explicat, în direct la Digi24, că nu mai are încredere de foarte mulți ani în niciun fel de anchete făcute de către autoritățile românești. „În momentul în care trebuie să dai și pâine și circ, dacă nu ai să dai pâine, faci circ”, a spus el.

„Ori menținem spitalele, și atunci le închidem când spunem că nu sunt eficiente, ori le finanțăm corespunzător cu un sistem corespunzător de finanțare, pentru că altfel, când se închide un spital, toată lumea sare de o sută de metri în sus și spune de ce s-a închis. Pe de altă parte, când se face un control spune: De ce a avut acele cazuri? Le-a avut ca să poată să fie decontate, să primeasca măcar suma mizera pe care o dă casa de asigurări pentru fiecare caz”, a spus medicul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...