Sediul Serviciului de Ambulanță Bacău, o clădire neconsolidată de mai bine de trei decenii

Data publicării:
igrasie

Sediul Ambulanţei se află de peste 30 de ani într-o clădire amplasată într-o zonă foarte aglomerată, fapt care îngreunează plecarea la intervenţii.

„Actuala locație a stației centrale este cu totul improprie numărului de personal și numărului de mașini și activității pe care o presupune în anul 2013 activitatea unui serviciu de urgență”, spune Adrian Colibaba, purtător de cuvânt Serviciul Județean de Ambulanță Bacău.

În 2011, Ministerul Administrației și Internelor a pus la dispoziția primăriei un teren de aproape 6.000 de metri pătraţi.

„Am făcut demersurile necesare în anii trecuți și am favorizat ca terenul care era în administrea MAI să treaca în administrare publică, acest lucru s-a realizat, așteptăm acum ca cei care sunt implicați în acest proiect să se puna de acord și să beneficiem atât noi cât și cetățenii de acest centru SMURD”, spune Andrei Grecu, purtător de cuvânt ISU Bacău.

În februarie 2012, Consiliul local a aprobat transferul terenului în administrarea municipalității, iar aici lucrurile s-au împotmolit. Municipalitatea a început abia acum să facă studiul de fezabilitate.

„Suntem în momentul de față în etapa realizării unui studiu de fezabilitate pentru acest obiect, după aprobarea studiului de fezabilitate vom avea o dimensiune foarte corectă a ceea ce înseamnă acest proiect și mă refer aici la costuri, dimensiuni, accesibilități”, susține Ionuț Tomescu, purtător de cuvant Primăria Bacău.

„Ne-am asociat cu Consiliul local în lunile martie, aprilie a.c.. Înțeleg că până la această dată nu a fost lansată procedura de achiziție pentru studiu de fezabilitate, ceea ce înseamnă că lucrurile trenează este evident, tema de proiectare nu este foarte clară, aici un ultim cuvant îl au cei de la ISU”, declară Dragoș Benea, președintele CJ Bacău.

În tot acest timp însă, terenul a fost lăsat de izbeliște.

„Dacă se află într-o stare deplorabilă, este obligația Primăriei, a Consilului local să aibă grijă de acel teren, fiind pe raza administrașiei teritoriale a Bacăului”, spune Gabriel Berca, fost ministru MAI.

Centrul care ar urma să se construiască va reuni SMURD-ul, Serviciul Județean de Ambulanță, dar şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. Totodată, aici ar urma să fie amenajat şi un dispecerat unic integrat pentru intervenții prompte și rapide. Banii vor veni de la bugetul local şă de la Consiliul judeţean.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...