Succes uriaș în tratarea leucemiei

Data publicării:
leucemie

Layla avea doar trei luni când a fost diagnosticată cu o formă agresivă de leucemie. Imediat, a început chimioterapia şi a trecut inclusiv printr-un transplant de măduvă. Boala nu a dat niciun semn de regres, iar medicii i-au anunţat pe părinţii fetiţei că nu mai pot face nimic pentru ea. Aceştia nu au acceptat că-şi vor pierde copilul şi au căutat noi tratamente.

Nu aveam altă opţiune, am dorit să ştim că am încercat totul pentru ea”, a declarat mama fetiței.

O soluţie a venit de la clinica Great Ormond Street din Londra. Specialiştii de aici au propus familiei ca fiica lor să fie supusă unui tratament care, până la acel moment, fusese testat doar pe şoareci. Terapia a constat în injectarea unor celule programate genetic să caute şi să distrugă DOAR celulele cu leucemie. Layla a avut apoi nevoie de un al doilea transplant de măduvă osoasă, pentru refacerea sistemului imunitar.

Am colectat celule albe, numite celule T, de la un donator sănătos. Le-am modificat în mai multe feluri. În primul rând, le-am înzestrat astfel încât să recunoscă şi să ucidă celulele cu leucemie din corp. În al doilea rând, le-am îndepărtat propriii receptori, astfel încât să nu atace ţesuturile normale”, a explicat medicul Waseem Qasim.

La câteva luni după tratamentul experimental, Layla s-a vindecat complet de leucemie.

Este ca orice alt copil, este energică, ne ţine până noaptea târziu şi se trezeşte cu noaptea în cap. Dar, aşa este ea, Layla este ca o magie”, spune, fericită, mama.

Înseamnă că avem o nouă armă şi că, pentru copii ca Layla, care nu mai aveau nicio şansă, mai putem face ceva, am primit o şansă extraordinară de a lucra”, a comentat Paul Veys, doctor specialist.

Totuşi, fetiţa, care între timp a împlinit 1 an, va fi supravegheată atent de medici, care vor să se asigure că boala nu va reveni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Charlize Theron, super distracție cu fiicele ei, la un concert Dua Lipa. "Ești cea mai cool!", i-a transmis...
Film Now
Cum arată Chuck Norris în 2025, la 85 de ani. Imagini de colecție cu celebrul actor
Adevarul
Româncă stabilită în Canada: „Costul traiului zilnic s-a dublat comparativ cu acum cinci ani”
Newsweek
Pensie mai mare cu 200 lei pentru o categorie de pensionari. Casa de Pensii anunță norocoșii
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât...
UTV
Cum a sărbătorit Andreea Sasu ziua de naștere alături de Philipp Plein. „Mulțumesc că mă faci să mă simt...