TINEREȚE FĂRĂ BĂTRÂNEȚE. Primul institut medical de apiterapie din lume a fost creat în România

Data publicării:
miere-1
0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

În România a fost creat atunci primul Institut medical de apiterapie din lume. De-a lungul timpului, o mulţime de studii au dovedit eficienţa produselor stupului. Să vedem ce s-a descoperit până acum.

Produsele apicole sunt definite ca suplimente alimentare, cu excepţia unuia, pe care Agenţia farmaceutică din România l-a recunoscut ca medicament: propolisul. Bogat în antioxidanţi, polifenoli şi flavonoizi, el poate fi folosit într-o mulţime de boli.

„Este modulator în condiţii de hiperexcitabilitate imunitară, deci în condiţiile de alergii poate rezolva aceste alergii, în cazurile în care avem un sistem imunitar deficitar, în cazul afecţiunilor grave, atunci propolisul stimulează, dezvoltă şi ramforseaza acest sistem imunitar, pentru a ne apăra mai bine”, explică dr. biochimist Cristina Mateescu, vicepreşedintele Comisiei Mondiale de Apiterapie Apimondia. „Dacă tăiem un măr în 2, vedem că apare după o vreme acel fenomen de maronizare, pentru că se oxidează. La fel şi în corpul nostru sunt foarte multe substanţe care se oxidează. Grăsimile se oxidează, devin râncede. Dacă se ia propolis constant, miere de albine, de mană, acest fenomen de îmbătrânire este mult stopat”, subliniază dr. Ştefan Stângaciu, preşedintele Asociaţiei Române de Apiterapie.

Albinele folosesc propolisul pentru a dezinfecta stupul. Aceeaşi acţiune antibacteriană o are şi în organismul uman. „O gama foarte largă de infecţii - şi vorbim aici de infecţii respiratorii, infecţii de tub digestiv, chiar şi infecţii virale - pot beneficia de tratamente cu propolis”, precizează dr. biochimist Cristina Mateescu.

Puterea miraculoasă a polenului

Un alt produs al stupului este polenul, care deşi nu este un medicament, este cu siguranţă un aliment.„Polenul este, dacă vreţi..într-un grăuncior este un microunivers de tot ce înseamnă compuşi antioxidanţi naturali, plecând de la vitamine, elemente minerale, proteine, aminoacizi şi o grămadă de alţi factori care pe noi ne ajută foarte tare”, adaugă ea.

Bogăţia sa de nutrienţi a simţit-o pe propria piele portughezul Antonio Couto. În anul 2009 a vrut să facă un experiment, aşa că s-a hrănit timp de 6 luni doar cu apă şi polen. Când i-a spus medicului său ce vrea să facă, acesta l-a considerat nebun. „După o lună am făcut prima analiză şi rezultatul a fost foarte bun, totul a rămas în cote normale, iar colesterolul a scăzut până la limita ideală. Medicul a devenit un fan al polenului, acum mă sună tot timpul cerând polen pentru el”, povestește Antonio Couto.

Polenul este bogat în aminoacizi esenţiali, însă conţine şi toate vitaminele grupului B, adică ajută chiar şi la arderea grăsimilor, dacă vreţi să pierdeţi kilograme. Într-o linguriţă de polen găsiţi din belşug şi beta-caroten, dar şi vitaminele C, D şi E. „Ceea ce îl face cu totul special este faptul că polenul conţine un element deosebit de important în afecţiunile cardiovasculare şi în afecţiunile de prostată: este vorba de seleniu. Dar nu ne oprim numai la seleniu, pentru afecţiunile hepatice, dacă am defini fără să folosesc o denumire comercială, există un complex un medicament care se bazează numai pe aminoacizi şi vitamine, noi îl avem în stare naturală oferit direct de polen”, subliniază dr. biochimist Cristina Mateescu.

Un produs al stupului este lăptişorul de matcă. Acesta conţine aminoacizi, proteine, lipide, minerale, dar şi substanţe cu acţiune antibiotică.

Veninul de albine

Mai puţin cunoscut este veninul de albine. În ţară noastră îl găsim în special în creme pentru faţă şi în unguente recomandate persoanelor care suferă de reumatism. „Ajuns în fluxul sangvin stimulează glanda hipofiză, care la rândul său transmite glandelor suprarenale comanda să producă cel mai binecunoscut antiinflamator natural, care este cortizonul. Iată că în felul acesta organismul nostru îşi produce propriul cortizon, care este orientat către zona inflamată”, precizează Cristina Mateescu.

Sunt în total 17 produse ale stupului pe care apifitoterapeuţii le studiază. Iar mulţi dintre aceştia le utilizează chiar în boli extrem de grave. Este şi cazul Cristinei Aoşan, care lucrează de peste 10 ani cu pacienţi care au scleroză multiplă.

„Pentru pacienţii care sunt mai tineri şi mai aproape de debut, şansele sunt să aibă o viaţă absolut normală, lipsită de acele pericole sau de acea perspectiva deosebit de neplăcută pe care le-o prezintă în general evoluţia bolii fără un tratament efectiv eficient”, spune Cristina Aoşan , Fondator al Societăţii române de Apiterapie.

Aşadar, produsele apicole sunt excelente pentru a preveni bolile şi pentru a ajuta în cazul unor afecţiuni deja instalate. Atenţie, însă. Chiar dacă au atât de multe beneficii, pot deveni periculoase dacă sunt luate după ureche. Doar un medic va şti să prescrie cantităţile corecte, astfel încât să obţineţi rezultate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Dorian Popa și noua iubită, vacanță romantică în Veneția. Bruneta pare îndrăgostită lulea
Pro FM
Motivul pentru care Dolly Parton și regretatul ei soț Carl Dean nu au avut copii: „Am avut libertate”
Film Now
Denise Richards, în lacrimi când a auzit motivul pentru care fiica ei și-a operat nasul: „Mă întristează atât...
Adevarul
Cum a transformat Moscova Peninsula Crimeea într-o „bază rusească gigantică”
Newsweek
Anunțul lui Ciolacu care crește pensiile a 3.000.000 de pensionari. Două legi au fost schimbate
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când stăpâna ei tușește lângă ea. Felina și-a retras ușor lăbuța, vizibil deranjată
Film Now
Reacția dură a lui Ben Affleck atunci când fiul său i-a cerut să-i cumpere adidași de 6.000 de dolari: „Eu am...
UTV
Dorian Popa își asumă noua relație! Vacanță romantică la Berlin alături de iubita misterioasă