Tratamente acordate cu întârziere. Pacienții cu boli rare din România nu au primit încă cele 17 medicamente noi

Data publicării:
Medicamenterare

Pacienţii măcinaţi de forme rare de cancer, epilepsie sau boli autoimune, ar fi trebuit să primească 17 noi tipuri de tratament de la începutul lunii. Pastilele nu se găsesc nici acum în farmacii.

„Dacă medicamentul nu va fi disponibil în farmacii, rămân fără tratament. Totul este contracronometru pentru noi. Costurile sunt foarte mari, de 3000 de euro pe lună şi vă daţi seama că nu ştiu cine şi-ar permite un astfel de tratament, care pe mine mă ajută să am o viaţă normală”, spune Adriana Covaci, pacientă.

În această situaţie disperată sunt câteva sute de oameni care plătesc conştiincioşi asigurările de sănătate.

„Este în dauna pacientului, este clar. Noi trebuie să ne continuăm tratamentul, să beneficiem de aceste molecule, mai ales că toate documentele oficiale sunt făcute. Nu știu de ce mai există această mică întârziere”, spune Radu Gănescu, preşedintele Coaliţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice.

Statul, însă, s-a împiedicat în propria birocraţie. Pentru ca medicamentele să ajungă pe lista de compensate şi gratuite este nevoie de hotărâri de guvern, ordine şi norme de aplicare.

Oficialii din Ministerul Sănătății spun că este nevoie de ghiduri pentru eliberarea acestor medicamente, dar la acestea se lucrează abia acum. De fapt, bolnavii vor beneficia de medicament abia de la 1 iulie.

Ceilalţi pacienţi, care nu suferă de boli rare, vor aştepta şi mai mult. O nouă listă de medicamente compensate şi gratuite ar putea apărea abia în octombrie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...