Descoperire valoroasă pe un câmp din Iaşi

Data publicării:
shutterstock_521851378

Un colier vechi de peste 2.500 de ani a fost găsit îngropat pe un câmp din judeţul Iaşi. Descoperirea a fost făcută de un iubitor de istorie. Bărbatul a predat imediat bijuteria autorităţilor şi aşa a aflat că este extrem de rară şi aparţine unei comunităţi germanice înstărite.

0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

Cezar Cioran şi-a cumpărat un detector de metale în urmă cu 3 ani şi, ori de câte ori are ocazia, îl foloseşte în apropierea locuinţei sale din comuna Miroslava. Ultima descoperire a făcut-o la începutul acestei luni - un colier vechi de peste 2.500 de ani.

Cezar Cioran, localnic: „Tocmai plouase, detectoarele bat mai bine când este ceaţă sau ploaie. În primă fază am crezut că este o capcană de iepuri.”

Bărbatul a anunţat, însă, autorităţile de descoperirea făcută.

Bobi Apăvăloaie, consilier Direcţia pentru Cultură Iaşi: „Piesele erau proaspăt scoase din pământ, în cursul acelei dimineţi. După o scurtă expertiză a lor a constat că, de fapt, suntem în prezenţa unei descoperiri importante.”

Colierul a fost dus la Palatul Culturii din Iaşi.

Specialiştii spun despre bijuterie că este extrem de preţioasă şi că mai există doar două astfel de exemplare.

Senica Ţurcanu, şef Muzeul de Istorie Iaşi: „Aparţine unor neamuri germanice care au ajuns aici, pe teritoriul de la est de Carpaţi undeva la finalul secolului 2, secolul 1 ÎH. Această piesă, cu mare certitudine, este o depunere votivă, dar da, această piesă face parte din costumul lor.”

După ce va fi expertizat, colierul va fi expus la Palatul Culturii din Iaşi. Specialiştii vor stabili din ce material este făcut, dar şi ce valoare are.

Bijuteria va fi expusă, cel mai probabil, anul viitor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri