Maraton de teatru la Ploieşti. Actori din toată ţara au luat parte la Festivalul Toma Caragiu

Data publicării:
teatru ploiesti

Ultimul spectacol din cadrul Festivalului de teatru de la Ploieşti a fost pus în scenă de actorii teatrului Odeon din Capitală. Ei au dat viaţă personajelor din piesa „Ascensiunea lui Arthuro Ui poate fi oprită”, în regia lui Dragoş Galgoţiu.

E o satiră extrem de violentă asupra politicului, asupra presiunilor financiare care le simţim toţi în ziua de azi”, spune Dragoș Galgoțiu.

Pe scenă și-au etalat performanțele actori din toate colţurile ţării.

Publicul ploieştean, pe care îl cunosc de 30 şi ceva de ani, de când sunt pe scenă, a fost întotdeauna foarte călduros şi foarte receptiv”, spune actorul Mircea Constantinescu.

Am vrut să aducem publicului ploieştean teatru pe care de altfel n-ar avea ocazia să-l vadă”, arată Raluca Nicolescu, directorul Teatrului Toma Caragiu din Ploieşti.

Iubitorii de teatru au umplut sălile de spectacol din Ploiești în fiecare din cele patru seri ale festivalului.

Organizatorii speră că anul viitor vor găsi resursele necesare pentru a organiza acest maraton de cultură pe o perioadă mai mare. Preţul unui bilet a fost de 50 de lei pentru fiecare spectacol, iar pensionarii şi studenţii au beneficiat de reduceri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Bărbatul care și-a transformat tatăl mort într-un chatbot. Cum a ajuns clonarea digitală a decedaților o...
Pro FM
Shania Twain, adevărul despre legătura specială cu Jon Bon Jovi. „Îmi încălzește inima”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor. Rezidenţii din şapte localităţi...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...