O să vă cam usture - jurnalele secrete ale unui medic junior

Data actualizării: Data publicării:
radu paraschivescu

„This is going to hurt”, adică „O să vă cam usture”, e cartea pe care o recomandă scriitorul Radu Paraschivescu.

Subintitulată „Jurnalele secrete ale unui medic junior”, volumul îl are ca autor pe Adam Kay, un doctor care a lucrat în sistemul de sănătate britanic, care acum este scenarist și care are un umor debordant. Așa se întâmplă și în această carte, pe care Radu Paraschivescu o apreciază ca fiind „dureros de amuzantă”. Deși provoacă râsul, în hohote de multe ori, substanța cărții este gravă, este o pendularea foarte interesantă între lucrurile dureroase și cheia jucăușă în care sunt prezentate.

Cartea, un cocteil exploziv între comic și tragic, a apărut la editura Publica, în traducerea - plină de talent, după cum apreciază Radu Paraschivescu - a lui Cristian Ionescu.

Radu Paraschivescu povestește și o scenă de „umor spitalicesc” din această carte. După o operație, o pacientă consuma întruna pastile pe bază de plante, iar medicul o vede și-i spune: Nu faci bine, pentru că plantele astea nu sunt neapărat o rețetă de sănătate. Există plante care te pot doborî. De exemplu, eu am acasă o plantă sub care dacă stai 10 minute, mori. Femeia e convinsă de argument și aruncă pastilele, dar un confrate al medicului are curiozitatea de a-l întreba despre ce plantă este vorba. „Nufăr!”. 

Radu Paraschivescu recomandă săptămânal o carte în rubrica „Dă-te la o carte” de la Digi24. Consultați aici arhiva emisiunii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mihaela Rădulescu şi-a văzut iubitul murind! Scene de nedescris. De ce a murit Felix Baumgartner, de fapt?
Digi FM
Ultimele imagini cu Felix Baumgartner în viață. Ce a scris partenerul Mihaelei Rădulescu pe Instagram cu doar...
Pro FM
(VIDEO)Reacția halucinantă a unui cuplu când ajunge pe ecran la concert la Coldplay. Chris Martin: „Ori au o...
Film Now
Christian Bale, apariție rară cu soția și copiii, la Roma. Actorul și-a susținut fiica la o prezentare de...
Adevarul
Călugări budiști, implicați într-un scandal sexual în Thailanda. Femeia care i-a ademenit a fost arestată
Newsweek
CSM crede că pensiile speciale sunt prea mici: „Un judecător debutant ia salariu 3.500€. Puțin”
cfr cluj profimedia-1022858435
CFR Cluj s-a calificat în turul doi preliminar al Europa League. Oaspeţii au ratat de două ori de la...
Digi World
Un schelet de dinozaur și cel mai mare meteorit marțian găsit pe Pământ, vândute la licitație. Sumele, de-a...
Digi Animal World
Descoperirea incredibilă a unei familii după ce a adoptat un câine: «Am țipat în sala de conferințe». Ce a...
Film Now
Adevărul despre transformarea spectaculoasă a lui John Goodman: „Voiam să trăiesc mai bine!” Ce se știe...
UTV
Româna a devenit oficial cea mai vorbită limbă străină din Londra