Preparatul libanez manouché a fost înscris în patrimoniul UNESCO

Data publicării:
manouché
Brutăriile care pregătesc acest fel de mâncare sunt răspândite în întreaga ţară. Foto: Profimedia

UNESCO a anunţat miercuri că a inclus manouché, „chintesenţa micului dejun libanez”, pe lista patrimoniului cultural imaterial al umanităţii, transmite AFP, potrivit Agerpres. 

Înscrierea celebrei „pâini acoperite cu un amestec de cimbru, sumac, seminţe de susan prăjite, sare şi ulei de măsline”, a fost validată de Comitetul interguvernamental de salvgardare a patrimoniului cultural imaterial, reunit începând de luni la Kasane, în Botswana.

Manouché, „chintesenţa micului dejun libanez”, este preparată „în case şi brutării specializate şi savurată de oameni de toate originile”, a explicat UNESCO, adăugând că „în timpul pregătirii aluatului, practicienii se roagă ca acesta să crească”.

„Musulmanii recită începutul Fatiha, iar creştinii recită mai multe rugăciuni şi fac semnul crucii înainte de a lăsa aluatul să se odihnească”.

„Manouché este transcomunitar, reflectă un simbolism, care este convieţuirea între libanezi”, a declarat pentru AFP ataşatul cultural în cadrul delegaţiei permanente a Libanului la UNESCO, Bahjat Rizk.

„Brutăriile care pregătesc acest fel de mâncare sunt răspândite în întreaga ţară”, a adăugat el.

„Manouché rămâne una dintre opţiunile cel mai puţin costisitoare din această ţară lovită din 2019 de o criză socio-economică fără precedent”, a precizat Bahjat Rizk.

Pregătirea acestui preparat în scopul comercializării în brutării mici „contribuie, de asemenea, la dezvoltarea economică locală”, a notat UNESCO.

De asemenea, preparatul se bucură de un mare succes în străinătate datorită diasporei libaneze.

Dosarul pentru înscrierea manouché pe lista patrimoniului cultural imaterial al umanităţii a fost depus de Liban în martie 2022.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Fenomenul neobișnuit care s-a produs după cutremurul puternic din Rusia. Nu s-a mai întâmplat de 450 de ani
Digi FM
Românul care-l critică pe David Popovici și-l numește "lup singuratic cu staff de 5 persoane": "Mai pune și...
Pro FM
Antonia, zeița verii în Mykonos. Apariție de Barbie în costum de baie roz, la plajă, în vacanță cu familia...
Film Now
Adam Sandler, adevărul despre secretul căsniciei „foarte speciale” cu Jackie. Soția sa apare în toate filmele...
Adevarul
Viața unei mici comunități din Albania, dată peste cap de un exod în masă peste hotare: „Ne vedem la Londra”
Newsweek
Pensionarii depun acte pentru anularea CASS la pensie. De ce este o mare escrocherie?
Digi FM
Mihaela Rădulescu, prima aniversare fără Felix Baumgartner. Cum sărbătorește vedeta și ce urare i-a făcut...
Digi World
Forma rară de Parkinson de care suferea Ozzy Osbourne ridică noi întrebări. Ce ar fi contribuit la progresia...
Digi Animal World
Momentul când o femeie este atacată de un roi de albine. A fost salvată de un instalator: „Mi-am amintit de...
Film Now
Ce spun prieteni de-ai fostei soții a lui Liam Neeson despre legătura lui cu Pamela Anderson. Natasha a murit...
UTV
Cheloo, mesaj video după testul pozitiv pentru droguri: „Trăiesc o mizerie foarte bine pusă la punct”