Regizorul Tudor Giurgiu vrea să facă un film despre furtul tablourilor de la muzeul Kunsthal din Rotterdam

Data publicării:
tablouri furate-4

Proiectul de lungmetraj redă pas cu pas afacerea palpitantă care a dus la posibila dispariţie prin ardere a unor opere de artă a căror valoare depăşeşte, conform experţilor, 18 milioane de euro, devenind astfel unul dintre cele mai mediatizate furturi de lucrări de artă pe plan mondial.

Subiectul a ajuns deja în paginile principalelor ziare şi la jurnalele televiziunilor străine. Ediţia tipărită de sâmbătă a cotidianului The New York Times are pe copertă articolul lui Andrew Higgins "A Trail of Masterpieces and a Web of Lies, Leading to Anguish", ilustrat cu fotografiile lui Cristian Movilă. Articolul descrie derularea evenimentelor principale din "jaful secolului", într-o manieră alertă, cinematografică, prezentând principalii eroi implicaţi în acest caz, precum şi satul Carcaliu (jud. Brăila), care a devenit scena principală a acţiunii, din momentul în care Olga Dogaru, mama unuia dintre suspecţi, a declarat că a ars tablourile într-o sobă.

Echipa condusă de Cristian Movilă şi Tudor Giurgiu este în plină documentare, i-a intervievat deja pe cei implicaţi în jaf şi lucrează în paralel la realizarea scenariului.

"Subiectul mi se pare că are un potenţial extraordinar, iar vizitele făcute la Carcaliu, discuţiile cu cei implicaţi, ambianţa specială din sat, toate acestea m-au convins că există material pentru un film absolut special. L-am contactat pe Tudor, un vechi prieten şi colaborator, şi sunt convins că împreună vom putea aduce această poveste pe marele ecran. Dincolo de povestea aproape fantezistă, dar atât de reală, ce mă fascinează la întregul caz e că devine un argument foarte prezent intr-o discuţie care durează de secole. Care e valoarea operei artistice şi cât de mult variază ea funcţie de publicul care o apreciază. Am văzut cu toţii tablourile, opere inestimabile valorând milioane de euro, dar cât valorează de fapt un Picasso în mâna unei mame care crede că îşi ajută fiul?", a declarat Cristian Movilă.

În film vor juca actori europeni şi americani de top

"Deja am primit propuneri de colaborare din partea unor producători din Marea Britanie, Olanda şi Statele Unite. Subiectul vinde de la sine, este un excelent pretext pentru un film de acţiune diferit de majoritatea filmelor de gen. Viteza cu care s-a produs furtul, psihologia şi motivaţiile autorilor jafului, faptul că provin dintr-o comunitate de lipoveni izolată, care trăieşte într-un sat locuit preponderent de vârstnici, sunt elemente care vor da o culoare specifică unei poveşti cu iz universal. Evaluăm posibilitatea realizării filmului în limba engleză, cu o distribuţie internaţională, în care să se regăsească actori europeni şi americani de top", a declarat, la rândul său, Tudor Giurgiu.

Operele de artă sustrase sunt "Tete d'Arlequin", de Pablo Picasso, "La Liseuse en Blanc et Jaune", de Henri Matisse, "Waterloo Bridge" şi "Charing Cross Bridge", de Claude Monet, "Femme devant une fenetre ouverte, dite la fiancee", de Paul Gauguin, "Autoportrait de Meyer de Haan" şi "Woman with Eyes Closed", de Lucian Freud.

Cele şapte tablouri de zeci de milioane de euro, furate din Olanda în doar 2 minute şi 48 de secunde, au fost aduse în România în trei perne şi se pare că au sfârşit într-o sobă din satul Carcaliu. Cercetările procuraturii sunt însă în curs de desfăşurare.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri