CA-N FILME. România, pe covorul roșu la Berlin

Data publicării:
14022013 20m 20ada 20berlin-49477

Au fost emoții mari la Berlin pentru Ada Condeescu, dar și motive serioase de mândrie pentru România. Actrița are șanse la o carieră internațională, după ce a fost selecționată, alături de alți 11 actori europeni, într-un program special, pentru tinerii actori care promit să devină stele ale filmului.

Strălucitoare, frumoasă, captivantă - așa a arătat românca Ada Condeescu luni seară, când a pășit pe scena din Berlinale Palast ca să își primească trofeul Shooting Stars de la actorii Ethan Hawke și Julie Delpy.

Ada a avut parte de câteva zile ca-n filme și a fost tratată ca o adevarată celebritate. A cunoscut directori de casting, regizori și producători internaționali, dar și alți reprezentanți ai industriei de film europene, a călcat cu mândrie pe covorul roșu din Berlin și a profitat la maximum de fiecare minut petrecut în Germania.

Echipa specială a emisiunii „Ca-n filme” a fost alături de Ada Condeescu și i-a urmărit evoluția din cadrul Berlinalei de anul acesta. Mai multe despre experiența Adei, dar și detalii despre premiera internațională a filmului „Poziția copilului”, de Călin Peter Netzer, aflați duminică seara, la ora 20.20, în exclusivitate, la emisiunea „Ca-n filme” de la Digi24.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri