Ce facem când o persoană ne subminează autoritatea în fața copilului

Czeke Attila, ministrul Dezvoltării, crede că „este ceasul al 12-lea pentru introducerea criteriilor de performanță în administrație”

Șoferii care vor plăti mai mult după eliminarea plafonării RCA

Cazul tinerilor români luați de ape în Italia. Operatorul de la serviciul de urgență, trimis în judecată la un an de la tragedie

Beyonce, coborâtă de urgență de pe platforma suspendată după o defecțiune în timpul concertului de la Houston

Guvernul adoptă, astăzi, ordonanța de urgență care taie sporul de condiții vătămătoare pentru bugetari

Protest la Ministerul Finanțelor. Angajații au oprit lucrul, nemulțumiți de tăierea sporurilor

Lucrări întârziate la Praid: „Cum Dumnezeu, pe niște informații extrem de previzibile, ei nu au capacitate să prevadă cât durează”

Restricții de navigație pe Dunăre din cauza secetei. Autoritățile intervin în zonele critice

Aproape 70 de persoane au fost implicate în două accidente grave pe DN2, în Bacău

Astăzi luăm următorul exemplu: să zicem că am petrecut foarte mult timp educându-ne copilul să procedeze într-un anumit fel. Inoculându-i un anumit comportament. Şi ne întâlnim cu o persoană care tocmai ne subminează autoritatea şi spune: „Nu! Ce ai învăţat tu de la mama ta este greşit!” Ce facem atunci?”.

Mergem într-o vizită şi ne întâlnim cu o persoană care este mai în etate şi care, de faţă cu copilul nostru, spune: „Dar de ce, dragă, să nu-l laşi pe copil să facă asta? Eu uite aşa mi-am crescut copiii! Şi uite, sunt mari, au copii la rândul lor”.

Categoric, din toată această situaţie, copilul este cel care termină prin a fi bulversat, pentru că nu mai ştie ce este bine şi ce nu este bine.

Este politicos să rugăm persoana respectivă să ne susţină în a ne educa astfel copilul, dându-i o motivaţie care este reală pentru noi. Şi explicându-i de ce am aderat la această regulă de comportament.

Discuţiile cu persoana care ne amendează regulile de educaţie pe care noi le-am instaurat nu vor avea loc de faţă cu copilul. Lasăm momentul să se petreacă, zâmbim politicos, larg, încuviinţăm din cap, copilul va spune „mama, ce se întâmplă?”, încurajăm copilul către o altă activitate ca să îi mutăm practic centrul de atenţie (...) după care ne adresăm politicos rudei sau persoanei care ne-a amendat regula de politeţe (...) şi încercăm să îi explicăm de ce noi dorim să facem lucrul acesta.

Când am spus „să îi explicăm”, tonalitatea pe care ne adresăm, mimica, toate gesturile pe care le folosim, vor fi cele cordiale, de explicaţie. Explicaţia nu este vecină cu violenţa. Chiar dacă noi suntem români, balcanici, sangvini şi bineînţeles că simţim totul visceral!

În concluzie, atunci când cineva ne amendează o regulă pe care i-am instalat-o foarte bine în educaţia propriului nostru copil, este de preferat să avem o discuţie cu toate explicaţiile necesare separat de copil. Doar cu persoana care tocmai ne amendează. Şi acolo ne reglăm conturile.