Cetatea Făgăraşului, neatinsă de timp. În 1965 a fost renovată şi amenajată ca un muzeu

Data publicării:
cetate-1

Cetatea Făgăraşului că este una dintre cel mai bine păstrate fortăreţe din Romania şi chiar din Europa, consideră istoricii. Legenda spune că cetatea este locul din care Negru Vodă a plecat să întemeieze Valahia, ţara aflată la sud de Carpaţii Meridionali.

Prima piatră de temelie a fost pusă în secolul al XIV-lea. Prin mai multe lucrări de renovare şi reconstrucţie, cetatea a devenit un important punct strategic al zonei. În anul 1599, în urma campaniei din Transilvania, Mihai Viteazul intră în posesia efectivă a Făgăraşului. La finalul aceluiaşi an, atât cetatea, cât şi domeniul sunt dăruite soţiei sale, Doamna Stanca.

Din 1696, dupa pătrunderea armatei imperiale austriece în Transilvania, Făgăraşul devine proprietatea Coroanei Habsburgice. Mult mai târziu, în 1965, cetatea a fost renovată și amenajată cu destinaţia de muzeu.

Turiștii pot vizita încăperile, interiorul turnurilor și scările înguste, de piatră. Pot vedea mai ales locul unde Mihai Viteazul îşi ţinea comorile. Pe lângă această fortificație de dimensiuni impresionante, Ţara Făgăraşului are şi alte monumente care vorbesc despre istora zonei şi care merită vizitate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...