Constanța. La Operă e plin, dacă e gratis

Data publicării:
03032013 20opera-52627

Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski a oferit publicului, în premieră, o bijuterie lirică nepreţuită, Traviata. Sala și loja teatrului au fost arhipline, iar toate scaunele au fost ocupate cu o oră înainte de ridicarea cortinei. Asta pentru că intrarea a fost liberă.

Momentul special nu ar fi fost posibil fără un gest mare al sopranei care a interpretat rolul principal. A cumpărat toate biletele şi le-a oferit oamenilor. Mulţi dintre cei prezenţi spun însă că ar fi plătit oricum biletul pentru a vedea o piesă atât de frumoasă.

„Gestul este foarte frumos, însă să ştiţi că biletele la operă nu sunt scumpe, sunt mult mai ieftine decât multe spectacole”

Reprezentanții Teatrului de operă speră ca, astfel, cei care au avut primul contact cu Opera se vor întoarce, chiar dacă vor plăti pentru un bilet.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri