Dolj: Sărbătoarea Zaibărului şi a Prazului, la a şasea ediţie. Un juriu a desemnat cel mai bun vin din oraşul lui Nea Mărin

Data publicării:
zaibar

Sute de olteni s-au adunat să petreacă în oraşul doljean Băileşti, oraşul lui Nea Mărin, la Festivalul Zaibărului şi al Prazului. Oaspeţii au fost primiţi cu pâine în ţest, şunculiţă ţărănească şi praz, iar zaibărul a curs în pahare pe săturate. La final, cea mai bună licoare a fost premiată.

Un car alegoric, care a anunţat deschiderea festivalului, a făcut turul oraşului pentru ca toţi oltenii să se adune şi să guste zaibărul de anul acesta. Prima oprire a fost la Casa Memorială „Amza Pellea”, unde licoarea oltenească a fost sfinţită. Apoi butoaiele cu zaibăr, dar şi zeci de fire de praz au fost urcate în trăsuri şi au fost transportate în centrul oraşului lui Nea Mărin.

Aici a început concursul pentru desemnarea celui mai bun zaibăr din cele 20 de sortimente prezentate spre degustare. Juriul a avut o misiune grea, pentru că producţia de anul acesta a fost foarte bună, iar vinul a ieşit foarte gustos.

Potrivit primarului din Băileşti, Costel Pistriţu, „zaibărul ajută la bunul mers al omului şi metabolismul pe care îl reglează acest vin este nemaipomenit”.

Pentru că a fost sărbătoarea licorii roşii, oltenii veniţi la petrecere au degustat cât a fost ziua de lungă. La finalul celei de-a şasea ediţii a Sărbătorii Zaibărului şi a Prazului, participanţii au încins şi o horă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri