“Faci bani din muzică”, cea mai nouă campanie Digi FM

Data publicării:
Vizual Faci Bani din Muzică

Digi FM dă startul concursului “Faci bani din muzică”, o provocare inedită prin care ascultătorii sunt încurajați să își transforme visurile în realitate, pasiunea în profesie și, astfel, să devină vedetele și câștigătorii zilei.

Începând de luni, 16 octombrie până vineri, 22 decembrie, iubitorii de muzică sunt invitați să se înscrie, prin SMS la numărul 3815 cu textul „Ascult Digi FM” și să se afle pe recepție când realizatorul anunță momentul concursului, pentru ca pasiunea să le fie răsplătită cu premii de sute de euro. Fie că recunosc numele unei piese, al unui artist sau că fredonează una dintre melodiile difuzate în ultimele 60 de minute la Digi FM, toți cei interesați au șansa unui câștig zilnic de cel puțin 100 euro sau mai mult, dacă cei care au participat anterior, nu au răspuns corect. Sunt valabile înscrierile unice, înregistrate între 10:00 dimineața până a doua zi, la aceeași oră.

De luni până vineri, pe parcursul dimineții, în timpul Matinalului prezentat de Miu și Ciuclaru și după-amiaza, între orele 14:00-17:00, la Vlad Craioveanu în emisiune, ascultătorii sunt așteptați să se alăture acestei experiențe îndrăznețe și să își facă vocea cunoscută la radio, participând la singurul concurs Digi FM care aduce bani din muzică.

În prima zi de campanie, invitata specială a Matinalilor Digi FM a fost Irina Rimes, care a povestit în stilul autentic și cu o sinceritate dezarmantă despre debutul în lumea artistică și întâmplările providențiale care au determinat-o să aleagă cariera muzicală. Cu acest prilej, artista a dezvăluit, în exclusivitate, de unde au venit primii bani din muzică și ce alt parcurs profesional ar fi ales: “Dacă nu aș fi făcut meseria asta, aș fi fost contabil sau economist”, a mărturisit cântăreața.

Ascultătorii se pot lăsa inspirați de povestea Irinei Rimes pentru că “Faci bani din muzică” le oferă ocazia de a-și urma visul și de a câștiga mai mult decât o simplă experiență muzicală.

The Motans, Smiley, Inna, Carla’s Dreams, sunt o parte dintre artiștii consacrați care vor intra în edițiile următoare pe frecvențele Digi FM pentru a împărtăși publicului povestea succesului lor și rețeta personală despre cum să “Faci bani din muzică.

Mai multe detalii despre campanie pot fi accesate pe digifm.ro. Ca să știi.

 Despre Digi FM

Digi FM este combinația ideală de știri, dezbateri de substanță, interviuri cu oameni de colecție” și cea mai bună muzică. Alături de PROFM, cea mai longevivă stație radio din România, Dance FM și Digi24 FM, cele patru posturi fac parte din grupul DIGI | RCS & RDS, care mai deține și televiziunile Digi24, Digi Sport 1, 2, 3 și 4, postul de filme (pay-tv) Film Now, primul post TV Ultra HD din România, Digi 4K, televiziunile tematice Digi World, Digi Life și Digi Animal World și televiziunile muzicale UTV, Music Channel și Hit Music.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Momentul când o polițistă din Cluj îi dă cu spray lacrimogen în față colegului său. Acesta se chinuie să...
Pro FM
Câți copii are Celine Dion: "Viața mea e să fiu mamă". Fiul cel mare are 23 de ani și seamănă foarte bine cu...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...