Farmecul Orientului, la Dubai. În oraşul din Emirate s-a construit un sat global

Data publicării:
cubai

O vizită la Dubai poate echivala cu o călătorie în mai multe colţuri ale lumii în acelaşi timp. Aici s-a construit un sat global, unde turiştii pot cunoaşte tradiţii de pretutindeni.

Pentru al optsprezecelea an consecutiv, satul global este una dintre atracţiile turistice din Dubai, un loc în care sunt reprezentate 65 de state ale lumii - cu tradiţiile, cultura şi obiceiurile lor, dar şi cu tentaţiile culinare. Potrivit organizatorilor, anul trecut au fost aici peste cinci milioane de vizitatori, iar acum se aşteaptă ca numărul acestora să crească.

Având toate aceste naţionalităţi în satul global ne ajută să prezentăm aceste culturi vizitatorilor Dubaiului, iar satul global să acumuleze mai multe informaţii despre alte culturi şi civilizaţii”, Ahmed Hussein, director de operaţiuni al satului global.

Autorităţile locale se laudă cu faptul că satul global este una dintre principalele atracţii turistice din lume, pentru toate categoriile de vârstă. Iar străinii care ajung acolo sunt uimiţi că regăsesc cultura regiunii lor redată atât de bine.

Satul global este deschis doar cinci luni pe an, din noiembrie până la sfârşitul lui februarie. Vara este închis, din pricina tempetaturilor extrem de ridicate.

În schimb, chiar dacă afară este foarte cald, la Dubai se poate schia pe pârtii artificiale, în prima staţiune de schi în interior. Aici temperaturile nu depăşesc niciodată minus un grad Celsius ziua şi minus şase în timpul nopţii.

Pentru a ajunge în Dubai, aveţi la dispoziţie cursele aeriene directe. Preţul unui bilet este de 210 euro, iar durata zborului, de aproximativ 5 ore.

În Dubai sunt zeci de hoteluri unde vă puteţi caza. Cea mai ieftină cameră într-un hotel de două stele costă 42 de euro pe noapte, iar pe măsură ce numărul de stele creşte, preţul poate ajunge la 240 de euro.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ajutor dublu de Paște 2025 pentru unii pensionari: bani pentru miel și cozonac, pe lângă cei 400 de lei de la...
Digi FM
Cum își menține Monica Anghel greutatea după ce a slăbit 40 de kilograme: „Mâncarea e o fudulie!”
Pro FM
Cu ce boală a fost diagnosticat Robbie Williams după ce a slăbit 12 kilograme: „Este catastrofal pentru...
Film Now
Zoë Kravitz și Austin Butler, un nou cuplu la Hollywood? Ce spun apropiații actorilor: „Se înțeleg foarte...
Adevarul
National Geographic a inclus un oraș românesc pe lista marilor destinații culinare din Europa. „Un peisaj...
Newsweek
Se plătesc pensii, alocații, indemnizații și burse în zilele următoare. În ce ordine se dau banii?
Digi FM
Jurnaliștii de la National Geographic, recomandare pentru pasionații de drumeții: „Lăsați Alpii Elvețieni și...
Digi World
Ce se întâmplă în corpul tău când urci scările. Un exercițiu banal cu beneficii surprinzătoare
Digi Animal World
Un șobolan a făcut spectacol într-un metrou din New York. Imaginile cu rozătoarea „dansând” pe bară sunt...
Film Now
Filmul care a depășit orice așteptări la debutul la box office. A făcut deja dublul cheltuielilor de producție
UTV
Colossal Biosciences readuce la viață „dire wolf”, lupul legendar din epoca de gheață