Jurnal pentru copii. La 30 de ani, Andreea Răducan este doctor în sport

Data publicării:
miruna si andreea raducanu 2

 

„Încerc ca lucrurile pe care le fac să ajungă în atenţia fanilor, poate pe unii să îi motiveze, să-i inspire şi mai ales să-şi dorească şi ei să facă sport de performanţă sau să facă performanţă în domeniul în care ei îşi doresc să activeze atunci când vor creşte mari”, i-a mărturisit Andreea Răducan, Mirunei în ediția de duminică a Jurnalului pentru copii”.

La împlinirea a 30 de ani Andreea a avut parte de o aniversare specială și recunoaște că are o stare excelentă şi se simte şi mai pregătită pentru tot ceea ce urmează să facă.

Sportivă, autoare, jurnalistă, comentator sportiv, Andreea Răducan îşi face timp pentru toate.

„Cred că atunci când faci lucrurile cu drag, automat îţi faci timp pentru toate şi mai ales încerci să le faci şi foarte bine. S-a întâmplat ca după ce am încheiat cariera de sportivă de performanţă să aleg să continui în acest domeniu - jurnalismul. În momentul în care am primit oferta de a comenta la jocurile olimpice de la Atena, atunci s-a deschis o noua portiţă în ceea ce a însemnat viitorul meu în jurnalism. Pentru că am fost poate înzestrată cu o uşurinţă în a comunica, am ales să merg în continuare pe acest drum. Îmi place foarte mult şi să comentez competiţiile de gimnastică şi să scriu din când în când”, a spus fosta gimnastă.

Gimnasta noastră de aur a obţinut titulatura de doctor de la Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport.

Încerc din poziţia în care sunt acum să ajut şi să susţin sportul, sper ca ceea ce fac să aiba rezultate ulterior. Nu sunt singură, mulţi dintre colegii mei foşti sportivi încearcă să se implice astfel încât tot ceea ce înseamnă sportul din România să aibă o imagine frumoasă, să fie promovat cât mai bine. Noi încercăm prin proiectele pe care le avem să organizăm competiţii pentru copii pe diverse domenii, handbal, fotbal, volei. Le povestim cât de important este sportul în viaţa lor, pentru sănătatea lor şi pentru o atitudine frumoasă, un fizic frumos”, a mai spus Adnreea Răducan.

Mai multe detalii şi interviul complet, urmăriți duminică, 13 octombrie, de la ora 09.30, la Digi24, în cadrul emisiunii „Jurnal pentru copii”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri