Podul Lacătelor din Alger, fost spaţiu preferat de sinucigaşi, se transformă într-un simbol al păcii şi toleranţei religioase

Data publicării:
lacate alger

Algerienii au preluat modelul europenilor care leagă lacăte de poduri, ca simbol al unei legături de iubire ce se vrea eternă. Numai că mesajul lor este altul: nu speră să fie etern îndrăgostiţi, ci speră că toleranţa religioasă şi un viitor mai bun vor face parte din viaţa lor.

Foto: commons.wikimedia.org

După Franţa (Pont des Arts), Marea Britanie sau Irlanda, are şi Algeria acum un pod de care oamenii leagă lacăte. De o lună, locuitorii capitalei Alger prind pe un pod lacăte ale dragostei, dar este vorba mai degrabă de un gest politic decât de unul romantic. Este un eveniment inedit în această ţară, în care „este foarte greu să îţi exprimi sentimentele”, aşa cum declară un trecător.

Demersul algerienilor din capitală are o semnificaţie suplimentară, fiind şi o încercare de a repara reputaţia podului respectiv, cunoscut ca un punct fierbinte pe o hartă macabră: de aici s-au aruncat numeroşi sinucigaşi de-a lungul timpului.

Au existat însă şi sceptici. „Când au avut această iniţiativă pentru prima dată, m-a cam amuzat, pentru că mie mi se pare că existau probleme şi mai urgente în acest moment, în ţara asta, că existau şi alte lucruri pentru care să lupţi. Dar mai apoi m-am alăturat iniţiativei, pentru că este un mesaj de dragoste şi de pace”, spune un alt algerian.

Iniţiatorii ideii speră ca în acest mod să reuşească să transmită faptul că intoleranţa religioasă este inacceptabilă. Este de asemenea un gest de speranţă într-un viitor mai bun.



Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...