Rochia de mireasă, în era tehnologiei

Data publicării:
mireasa digitala

Cu ajutorul unui aparat care scanează trupul, Diana, o viitoare mireasă, a scăpat de grija probelor. Croitorii vor lucra pe un mulaj creat de un aparat care are comandă numerică.  

„Vin doar o dată, la început. Dacă e nevoie, ne mai vedem o dată pe parcurs doar aşa, să vedem cum arată rochia în lucru şi, apoi, cu două săptămâni înainte de nuntă, să închidem rochiţa pe dimensiunile de atunci”, explică Victor Sima, fondatorul unui atelier.

Diana şi viitorul ei soţ, Marius, locuiesc la Roma şi au venit special în acest weekend la Bucureşti ca să îşi găsească o rochie de mireasă.

Mi se pare foarte utilă pentru că eu, de exemplu, locuiesc în străinătate şi am venit aici pentru a-mi alege o rochie şi am un model particular pe care aş vrea să îl realizez. În acest mod nu ar trebui să vin aşa de multe ori la probe, pentru că au măsurile mele exacte şi mi se pare foarte util”, spune viitoare mireasă.

O rochie creată astfel costă cel puţin 5.000 de lei.

Un preţ de două ori mai mic au rochiile din dantelă perforată cu ajutorul laserului. Tehnologia se foloseşte la o fabrică din Ucraina.

„Este un pic mai ieftin, deoarece se poate face în cantitate cu mult mai mare, deoarece laserul creează foarte rapid. Preţul materialul e cam la jumătate”, spune Sergiu Dobrianschi, reprezentantul unui atelier din Ucraina.

Cu 400 de euro, mirii pot să pregătească pentru invitaţi un moment unic, cu ajutorul laserului, cum ar fi o imagine în formă de inimă sau imaginea unui tunel interminabil.

Peste 70 de ateliere de rochii de mireasă şi costume de mire expun cele mai noi colecţii la Târgul de nunţi de la Romexpo.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cea mai bună țară pentru retragerea la pensie se află la mii de kilometri. Totuși, europenii au o opțiune...
Digi FM
Prințesa Kate și prințul William, alături de adorabilii George și Charlotte, la Wimbledon. Regele Felipe al...
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, surprinși din nou împreună pe un iaht de lux, la doar câteva zile după...
Film Now
Nicole Kidman, apariție intens comentată la un show de modă la Paris. Unii o acuză că și-a „înghețat fața”...
Adevarul
Educația teatrală, materie obligatorie în clasa a XI-a, educația sexuală nu este în programa școlară
Newsweek
Punctaj la pensie, majorat cu 50% pentru un pensionar. Casa de Pensii, înfrângere uriașă în instanță
Digi FM
Părinții ei sunt multimilionari, dar ea a ales simplitatea. Fiica lui Tom Cruise, impresionantă pe străzile...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Lătratul câinilor, tradus de un expert. 4 mesaje pe care animalul tău încearcă să ți le transmită
Film Now
Cum arată azi actorii din „Scary Movie”. Ce fac vedetele la 25 de ani de la premiera comediei horror
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu