Scădere dramatică a locurilor de cazare la mare

Data publicării:
cazare

Înainte de Revoluţie, Olimp era o staţiune exclusivistă, ocupată până la refuz în sezonul estival, perioadă în care o cameră nu se putea obţine decât prin relaţii. Din fostele hoteluri de lux de acum 3-4 decenii, precum Panoramic, au mai rămas doar câteva clădiri uriaşe şi abandonate, în care n-a mai călcat niciun turist de ani buni.

„Era plin şi de români, dar şi de străini. Îmi aduc aminte că erau francezi, toată zona asta era superbă. Din păcate acuma este trist ce se vede”, spune un turist în vârstă.

Prin aceeaşi transformare nefericită au trecut şi alte staţiuni din sudul litoralului.

Traian Bădulescu, consultant în turism spune că „unele nu au fost privatizate cum trebuie, hoteluri destul de mari şi unele dintre ele sunt închise din păcate.”

La mare au apărut şi unităţi de cazare noi. Mai mici, noile hoteluri sunt superioare din punct de vedere al confortului.

Numărul locurilor de cazare de la malul mării a scăzut cu o treime, faţă de anii de după Revoluţie.

Pentru 1993 aveam un existent de locuri în zona litorală, de 126.900. Comparativ cu anul 2014, când erau înregistrate 83.625 de locuri, deci o reducere de 34 la sută”, spune Nicoleta Trandafir, şef INS Constanţa

Evident, şi numărul turiştilor care îşi petrec vacanţa în staţiunile de pe litoral s-a micşorat semnificativ - de la aproape un milion în 1993, la doar 740.000 în 2014.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât costă ridicarea unui gard din beton sau tablă în 2025. Prețuri pe metru liniar
Digi FM
Mereu îndrăgostiți. Salma Hayek, la brațul soțului ei, la o gală în LA. Actrița din „Desperado” și...
Pro FM
De la imperiu la izolare. Cu barbă albă și hainele din închisoare, Diddy apare în primele poze de când e în...
Film Now
Ce a răspuns Keanu Reeves când a fost întrebat dacă își urmărește propriile filme. Actorul și-a uimit fanii...
Adevarul
Notarii și tarifele lor, sub lupa opiniei publice. Cât plătim pentru un contract imobiliar
Newsweek
Un nou sprijin la pensie pentru plata facturilor. Care pensionari primesc bani și de când?
Digi FM
Casa la care au visat. Prințul William și prințesa Kate s-au mutat la Forest Lodge. Schimbarea vine după cea...
Digi World
ADN prelevat dintr-o groapă comună dezvăluie agenţii patogeni care au decimat armata lui Napoleon
Digi Animal World
Ce rasă de câine ți se potrivește în funcție de zodie. Află ce prieten blănos ți-a fost „sortit” de stele
Film Now
De ce Richard Gere și Alejandra Silva s-au întors în SUA, după un an petrecut în Spania. Actorul a rupt...
UTV
Andreea și Cabral Ibacka s-au bucurat de o vacanță spectaculoasă în Gibraltar. „Aproape am fost jefuiți...”