Stelian Muscalu, „slow rider”: Organizarea marșului motocicliștilor mai devreme poate salva vieți

Data publicării:
stelian muscalu slow rider motor resize 1-58100

Anul 2012 a fost un an negru pentru motociclism. Peste 1000 de accidente grave s-au petrecut în cele 365 de zile. Asta înseamnă că în fiecare zi, în medie, trei motociclişti erau duşi la spital. Mai puţin de jumătate au reuşit să supravieţuiască. Tocmai de aceea, marşurile moto de antenţionare a şoferilor au devenit un „must” la începutul fiecărui sezon.

Grupul „Slow Riders”, cel mai nou dintre grupările moto din România, din care face parte şi realizatorul emisiunii Business Club de la Digi24, Stelian Muscalu, un adevărat împătimit al domeniului, a organizat sâmbătă, 30 martie, prima paradă moto care marchează deschiderea sezonului 2013.

Ne-am gândit să organizăm această paradă, poate ceva mai repede, comparativ cu perioadele în care acestea erau organizate în anii anteriori, împinşi de la spate de statistica neagră de anul trecut. Ne-am spus noi că organizarea aceastei parade mai rapid poate salva vieţi”, spune Stelian Muscalu, organizator al evenimentului.

La paradă au participat aproape 100 de motociclişti din Bucureşti, aceştia având suportul Poliţiei Rutiere. Vreme de mai bine de o oră, motocicliştii au putut fi văzuţi prin Bucureşti, pe traseul Rond Alba Iulia - Unirea - Universitate - Romană - Victoriei -Statuia Aviatorilor - Arcul de Triumf - Casa Presei - Fântâna Mioriţa - IKEA.

Valentin Cojocaru, unul dintre membrii SlowRiders a explicat ce au dorit organizatorii de la acest eveniment: „În primul rând parada noastră debutează odată cu sezonul moto. Parada Slow Riders a însemnat emoţie, prietenie, curaj, încredere şi mult, mult optimism. Şi mai înseamnă certitudinea că putem face lucruri frumoase împreună, pe termen lung”.

Grupul SlowRiders promite însă că nu se va opri aici. Ei pregătesc deja o serie de campanii care se adresează atât şoferilor cât şi motocicliştilor, campanii care îşi propun salvarea sutelor de vieţi ce se pierd anual.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri