STUDIU. Grăsimile saturate din produsele lactate sunt benefice sănătăţii şi scad riscul de diabet

Data publicării:
branza cas telemea

Limitarea consumului de lapte integral şi înlocuirea lui cu produsele degresate a influenţat foarte puţin creşterea numărului de cazuri de obezitate şi diabet de tip II, iar o serie de studii au scos grăsimile saturate de pe lista factorilor de risc pentru bolile cardiovasculare, informează dailymail.co.uk, citat de Mediafax.

Un studiu al experţilor suedezi, dat publicităţii săptămâna trecută, a arătat că o dietă care conţine produse din lapte integral duce la o scădere a riscului de îmbolnăvire de diabet de tip II.

Cercetarea, efectuată pe mai mult de 2.500 de persoane, a arătat că voluntarii care consumau opt sau mai multe porţii de produse lactate bogate în grăsimi pe zi avea un risc cu 23% mai mic de a se îmbolnăvi de diabet de tip II, comparativ cu persoanele care mâncau o porţie sau deloc. Cercetări anterioare au sugerat că grăsimile înfluenţează procesul de descompunere a zahărului de organism.

Un alt studiu, efectuat de cercetători canadieni şi publicat în Applied Physiology, Nutrition and Metabolism, a descoperit că o dietă bogată în alimente precum brânzeturile şi smântâna este asociată unei tensiuni arteriale mici şi unui nivel scăzut al glicemiei (nivelul de zahăr din sânge, n.r.), ambii factori legaţi de riscul scăzut de a suferi de obezitate şi diabet de tip II.

Medicii au descoperit că persoanele ale căror analize de sânge au rezultate normale au în sânge un tip de acid gras asociat cu consumul de produse lactate.

Toate aceste studii sunt cele mai recente dintr-o serie de analize care arată că produsele lactate integrale ar trebuie să nu fie excluse din dietă. În luna martie, un studiu al autorităţilor britanice, efectuat pe circa o jumătate de milion de persoane, a arătat că persoanele care consumau grăsimi saturate aveau aceleaşi riscuri de a suferi de boli de inimă ca şi persoanele care includeau în dietă iaurt degresat şi peşte. Grăsimile saturate nu provoacă boli de inimă, au concluzionat atunci experţii.

Acum, cercetătorii cred că înlăturarea din dietă a grăsimilor saturate a fost o problemă în ultimele decenii, pentru că a dus la o creştere a consumului de carbohidraţi, mai ales zahăr, ceea ce a dus la o creştere a glicemiei. Un nivel crescut la glicemiei, susţinut pe perioade lungi, de ani, este asociat cu instalarea diabetului de tip II şi creşterea în greutate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
Katy Perry, Orlando Bloom și adorabila lor fiică, plimbare prin parc. Pozați într-o ieșire rară, în haine...
Film Now
"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de...
Adevarul
Angajator criticat, după ce un tânăr a refuzat să acorde 90 de minute unui test de selecție pentru că „părea...
Newsweek
Pensionar cu 8.500 lei pensie după 34 ani munciți. De ce la recalculare va avea 1.750 lei mai puțin?
Digi FM
O mamă nu și-a crezut copilul care îi spunea că are monștri în dormitor. Problema era mult mai gravă: „S-a...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Porecla adorabilă pe care a primit-o Ryan Gosling de la fiicele lui: „Mă dau gata de fiecare dată!”