Tradiţiile ultimei zile a Săptămânii Patimilor. Cum se pregătesc credincioşii pentru Înviere

Data publicării:
masa belsug

Sâmbăta Mare este ultima zi dinaintea Paştelui, ultimul moment al Săptămânii Patimilor, în care creştinii se pregătesc pentru sărbătoarea Învierii Mântuitorului. Potrivit lor, Sâmbăta Mare este ziua în care trupul lui Iisus Hristos a fost pus în mormânt. De ultima zi a Postului Paştelui sunt legate o serie de tradiţii, obiceiuri, dar şi superstiţii. Tot sâmbătă, lumina sfântă de la Ierusalim soseşte în ţară.

Lumina de la Sfântul Mormânt ajunge cu avionul sâmbătă seară în România. O delegaţie a Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române condusă de Preasfinţitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, aduce lumina sfântă de la Ierusalim, cu ajutorul unui felinar special. De la Aeroportul Internaţional Henri Coandă, avioane de mici dimensiuni duc lumina la Suceava, Cluj-Napoca, Satu Mare şi Timişoara.

Superstiţiile ultimei zi a Postului Paştelui

În această zi se face pasca şi se coc cozonacii, în special cei în formă pătrată sau de dreptunghi, pentru a aminti de mormântul lui Iisus Hristos. La capitolul superstiţii, se spune că femeile care coc o pască frumoasă vor avea un an bun. Prima pască făcută în casă se sfinţeşte şi se păstrează tot timpul anului, iar fărâme din ea le sunt date animalelor pentru ca acestea să fie protejate.

Ouăle de Paşte sau mai apoi cojile acestora se aruncă în ape curgătoare, aşa încât să li se dea de veste Blajinilor că a sosit Învierea. Iar pentru ca dorinţele să se îndeplinească, nu trebuie ca cei credincioşi să doarmă în noaptea de Înviere, pentru că cerurile se deschid şi veghează asupra noastră.

Bucătăriile funcţionează la capacitate maximă

Paştele este una dintre sărbătorile la care familia şi prietenii se adună laolaltă în jurul mesei, de pe care nu lipsesc drobul, friptura de miel şi pasca. Preparate în fel şi chip, toate dau savoare meniului de sărbătoare. Gospodinele şi gospodarii se pregătesc cum se cuvine. Fie că pregătesc o ciorbă sau o friptură, efortul gastronomic al bucătarilor se învârte în jurul mielului. În Oltenia, de exemplu, este obligatoriu ca, alături de carnea de miel rumenită, să fie şi legume coapte.

De pe masa de Paşte nu lipseşte niciodată drobul, preparat din organe de miel fierte şi tocate mărunt, verdeaţă şi ouă din belşug. Suprafaţa decorată a drobului se unge cu gălbenuş, apoi se pune la cuptorul preîncins la 180 de grade. Este un aliment destul de recent apărut la români: el este menţionat prima dată către sfârşitul secolului al XIX-lea.

Iar o masă copioasă nu poate să se încheie fără ceva dulce. Plăcinta cu brânză denumită pască, preparată iniţial doar în Moldova, este pregătită acum de gospodinele din toată ţara. Bătrânii spun că aluatul pentru pască trebuie frământat bine de tot, „până asudă grinda”. Abia când a crescut suficient, se aşează în tavă, se acoperă cu brânză plină cu stafide şi se ornează cu o cunună împletită. Există un amestec de elemente simbolice care leagă pasca de perioada Paştelui, dar şi de ocupaţiile agrare ale românilor, spun etnologii.

Drobul şi pasca nu sunt însă singurele preparate pe care românii le pun pe masa de Paşte. Oltenii mănâncă o ciorbă delicioasă din măruntaie de miel. Secretul ei este să fie fiartă la foc mic şi să fie servită cu leuştean verde, proaspăt.

În Bucovina se mănâncă peşte. Nu doar pentru că în râurile din zonele de munte există păstrăv din belşug, dar şi pentru că bucovinenii sunt oameni cumpătaţinu se poate trece de la un post atât de lung direct la carne şi la mâncăruri grase. Peştele pentru masa din prima zi de Paşte nu se prepară după reţete sofisticate: se curăţă, se condimentează bine, se tăvăleşte prin mălai, apoi se prăjeşte şi se mănâncă cu mămăligă.

Tradiţia mai spune că este bine ca preparatele de pe masa de Paşte să fie binecuvântate de preot, pentru ca familia să aibă parte de sănătate, belşug şi spor în casă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Momentul când o polițistă din Cluj îi dă cu spray lacrimogen în față colegului său. Acesta se chinuie să...
Pro FM
Câți copii are Celine Dion: "Viața mea e să fiu mamă". Fiul cel mare are 23 de ani și seamănă foarte bine cu...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...