Troițele din Șchei, incluse în circuitul turistic

Data publicării:
troita ok
0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

Este vorba despre un proiect al Agenţiei Metropolitane Braşov. Se vor stabili trasee turistice pietonale şi pentru biciclete, care vor fi marcate după normele europene în vigoare si care se vor regăsi pe trei panouri de informare turistică amplasate în zona cartierului Șchei.

Cel mai probabil, traseele vor fi finalizate la sfârșitul lunii octombrie. Reprezentanţii agenţiei spun că o parte dintre troiţe sunt în curţile sau grădinile localnicilor, astfel că aceste trasee au scopul de a-i ajuta pe turişti să ajungă mai uşor la ele. Fiecare traseu va fi marcat cu câte o culoare diferită, astfel încât să poată fi urmate și fără hartă.

Valoarea proiectului este de aproape 72.000 de lei, iar banii vin de la Consiliul Județean.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Imaginea momentului cu soţia lui Dragoș Pavăl! Cum arată cea care îi este alături de ani de zile patronului...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Bianca Censori, de nerecunoscut într-un pictorial realizat de Kanye West. Fanii au reacționat: „Ești un...
Film Now
Michael Douglas nu vrea să mai joace în filme: „Am muncit destul. Nu vreau să mor pe platou”. Actorul are 80...
Adevarul
Piața imobiliară, în fierbere: apartamentele cu 3 camere din București se apropie de 200.000 de euro. Cu cât...
Newsweek
În ce județe s-au emis treceri la pensie limtă de vârstă? Deciziile au ajuns cu 11 luni întârziere
Digi FM
Cum a ajuns un tânăr român să trăiască în cel mai izolat oraș din Alaska: „Singura cale de intrare și ieșire...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Cinci papagali, recent donați la o grădină zoologică din Anglia, au înjurat vizitatorii. Angajații, nevoiți...
Film Now
Johnny Depp, dezvăluiri despre mama sa imprevizibilă, adesea violentă: „M-a învățat cum să nu cresc copii”
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie