A murit actorul Mark Margolis, cunoscut pentru rolurile din „Breaking Bad” și „Better Call Saul”

Data publicării:
Mark Margolis in Better Call Saul
A murit actorul Mark Margolis, cunoscut pentru rolurile din „Breaking Bad” și „Better Call Saul”. Foto: Profimedia

A murit Mark Margolis, actor cunoscut pentru interpretările sale din „Breaking Bad” și „Better Call Saul”, scrie CNN. Actorul avea 83 de ani. Anunțul a fost făcut de fiul său, actorul Morgan Margolis, pentru The Hollywood Reporter.

Actorul a murit la Spitalul Mount Sinai din New York, din cauza unei boli cu care se lupta de mulți ani.

Unul dintre cele mai cunoscute roluri a fost cel jucat în serialul „Breaking Bad”, unde l-a interpretat pe Hector Salamanca. Pentru acest rol, actorul a fost nominalizat la premiile Emmy.

Margolis a mai avut roluri în „Scarface”, „Ace Ventura: Pet Detective” și „Oz”. A lucrat adesea cu regizorul Darren Aronofsky și a apărut în șase dintre filmele sale.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri