David Fincher: Denzel Washington a refuzat să joace în Se7en, deși scenariul a fost „rescris de 10 ori”, pentru a-i fi pe plac

Data actualizării: Data publicării:
fences denzel washington imdb

Cu ocazia relansării unei versiuni 4K a filmului Se7en, un proiect la care s-a lucrat ani de zile și care pe care l-a supravegheat personal, regizorul David Fincher dezvăluie că a avut mari dificultăți în distribuirea rolurilor, mulți dintre actorii abordați considerând că subiectul filmului era mult prea macabru.

În primul rând, Fincher l-a  menționat pe Denzel Washington, care, deși scenariul a fost rescris „de 10 sau 11 ori”, „până la epuizare”, pentru a se adapta mai bine profilului său, a refuzat să joace în thriller-ul produs în 1995.

Chiar Denzel  afirma, în 2012, că unul din cele mai mari regrete pe are le are în legătură cu cariera sa îl reprezintă faptul că a refuzat să joace în acest film, fără să ofere detalii despre motivele care l-au făcut să ia această decizie.

Fincher spune că nici el nu are habar de ce Washington a declinat oferta producătorilor, mai ales că ea îi fusese făcută actorului cu mult timp înainte ca el să fie ales regizor al peliculei.

„Managerul lui Denzel a ajuns să fie unul dintre producătorii Se7en – dar cred că a fost un fel de momeală. Era ceva de genul: ‘Dacă produc filmul, îl poți avea pe Denzel’.

Mi s-a spus că Denzel a citit scenariul, nu i-a plăcut, și că a fost rescris de 10 sau 11 ori pentru a i se potrivi. A fost rescris până la epuizare, în încercarea de a-l convinge să accepte. Dar, până când am fost implicat eu, Denzel renunțase de mult”, a declarat David Fincher pentru The Independent.

Gene Hackman: „Nu filmez noaptea!”

Regizorul american a mai spus că Washington nu a fost singurul actor de la Hollywood care a refuzat să apară în film – menționându-l și pe Al Pacino.

„Aproape toți cei cărora le-am trimis scenariul inițial l-au refuzat. I l-am trimis lui Ned Beatty, pentru rolul lui John Doe [personajul în film, un criminal  în serie - N.R.], iar el nici măcar nu a luat în considerare oferta. Am fost interesat de Gene Hackman și chiar m-am întâlnit cu el și am discutat, iar Gene mi-a spus: ‘Nu filmez noaptea’. I-am spus: ‘A fost o plăcere să te cunosc, sunt un mare fan, dar jumătate din film are loc noaptea – asta nu se poate schimba’”.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Capăt de drum pentru Călin Georgescu! Nu mai are nicio șansă, planul s-a aflat: „Aruncat în ochii oamenilor...
Digi FM
Transformare spectaculoasă în familia Schwarzenegger. Fiul cel mic al lui Arnold atrage toate privirile după...
Pro FM
Ricky Martin, imagini rare cu trei dintre copiii săi. Fanii, cuceriți de fiica lui, care are doar șase ani...
Film Now
Elsa Pataky, irezistibilă într-o rochie cu spatele gol și cu un decolteu imposibil de ignorat. Soția lui Thor...
Adevarul
Cu ce rămânem după serialul care a îngrozit părinții din toată lumea. „Scenariul se poate repeta oricând, în...
Newsweek
Cine trebuie să te întrețină la pensie? Care rude sunt obligate să aibă grijă de pensionari
Digi FM
Fără filtre și machiaj, dar cu mult farmec. Michelle Pfeiffer, un exemplu de naturalețe la 66 de ani: "Pari...
Digi World
Noi dovezi despre originea Lunii. Cum s-ar fi format singurul satelit natural al planetei Pământ
Digi Animal World
O pisică își forțează stăpâna să treacă printr-un moment stânjenitor în fiecare zi. Gestul pe care felina îl...
Film Now
Alec Baldwin, atacat de familia Halynei Hutchins: „Nu și-a cerut niciodată scuze, dar își filmează reality...
UTV
Justin Bieber, confruntare tensionată cu paparazzi în Palm Springs. „Tot ce vă interesează sunt banii!”