Netflix retrage un film indian, după ce o scenă cu un personaj care consumă carne a iscat proteste ale hinduşilor

Data publicării:
Annapoorani - The Goddess of Food
Netflix a retras un film indian de pe platforma sa, după ce producţia s-a confruntat cu reacţii negative Foto: Captură video

Netflix a retras un film indian de pe platforma sa, după ce producţia s-a confruntat cu reacţii negative pe reţelele de socializare întrucât o prezenta pe fiica unui preot hindus mâncând carne, informează Reuters.

Hinduşii sunt cea mai mare grupare religioasă din India, iar preoţii hinduşi, precum şi familiile lor, sunt de obicei vegetarieni.

"Annapoorani - The Goddess of Food", un film în limba tamilă care a fost lansat în cinematografe pe 1 decembrie şi difuzat pe Netflix ulterior în aceeaşi lună, nu mai era disponibil pe platforma internaţională de streaming începând de joi.

Reprezentanţii filialei din India a companiei Netflix nu au dat curs deocamdată solicitărilor transmise de Reuters pentru a face declaraţii pe această temă.

Miercuri, protestatari de la Vishwa Hindu Parishad (VHP), o organizaţie hindusă cu doctrină dură şi care are legături cu Partidul Bharatiya Janata al premierului Narendra Modi, au strigat sloganuri împotriva Netflix şi a filmului la biroul companiei din Mumbai, potrivit unui mesaj distribuit pe reţeaua de socializare X de purtătorul de cuvânt al VHP, Shriraj Nair, scrie Agerpres.

Filmul o prezintă pe fiica unui preot hindus dintr-un templu din statul Tamil Nadu, din sudul Indiei, care mănâncă carne şi, mai târziu, participă la un concurs culinar cu miză mare, unde găteşte preparate ce conţin carne.

"Acest film (...) este lansat în mod intenţionat pentru a răni sentimentele hinduse", a declarat Ramesh Solanki, care s-a descris ca fiind liderul unei organizaţii numite 'Hindu IT Cell', pe reţeaua de socializare X, cunoscută anterior sub numele de Twitter.

Ramesh Solanki a declarat că a depus o plângere la Poliţia din Mumbai în legătură cu filmul, enumerând mai multe scene despre care a spus că sunt ofensatoare pentru hinduşi.

Netflix şi rivali ai săi precum Amazon şi Disney au fost adeseori criticaţi de grupuri religioase cu doctrină dură din India, una dintre cele mai mari pieţe de streaming din lume.

În 2021, într-un gest rar, Amazon a prezentat scuze publice pentru unele scene din serialul său "Tandav", care s-a confruntat cu procese în instanţă şi plângeri pentru ofense aduse hinduşilor.

Companiile Netflix şi Amazon au devenit extrem de populare în India, care va deveni o piaţă de 7 miliarde de dolari pentru acest sector până în 2027, potrivit Media Partners Asia.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Schimbare importantă pentru locatarii de blocuri: Cum vor fi convocați de acum proprietarii la ședințele...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Adevărul despre zvonurile potrivit cărora Enrique Iglesias și Anna Kournikova ar urma să-și mărească familia...
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
Adevarul
Un expert de top dezvăluie primul semn șocant al unui tip de demență care apare în jurul vârstei de 30 de...
Newsweek
Veste rea: Toți pensionarii vor plăti CASS la pensie. Pragul de 3000 lei va fi eliminat. De când?
Digi FM
Cum a ajuns un tânăr român să trăiască în cel mai izolat oraș din Alaska: „Singura cale de intrare și ieșire...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie