Noi acuzații de hărțuire sexuală la adresa lui Kevin Spacey

Data actualizării: Data publicării:
Kevin spacey

Actorul Kevin Spacey se află în centrul unui scandal sexual uriaș, după ce actorul Anthony Rapp l-a acuzat pe acesta că ar fi încercat să îl seducă în anii '80, când Rapp avea 14 ani, iar Spacey 26. Acum, un alt actor, care nu a vrut să își dezvăluie identitatea, iese la rampă și susține că a fost atins în mod nepotrivit de cunoscutul actor și că a fost hărțuit sexual, relatează BBC News.

Un bărbat a povestit că a rămas traumatizat în adolescență, când s-a trezit cu Kevin Spacey în pat, peste el. Bărbatul povestește, sub protecția anonimatului, că Spacey i-ar fi cerut să doarmă împreună, dar el a refuzat și s-a culcat pe canapea. S-a trezit apoi cu Kevin Spacey lângă el, ținându-l în brate.

„M-am simțim inconfortabil, în cel mai bun caz, traumatizat, în cel mai rău caz”, spune acesta. El a povestit pentru BBC că l-a cunoscut pe Spacey în 1984, la un teatru de vară, când avea doar 16 ani. Cei doi și-au trimis mai multe scrisori în decurs de un an, până când Spacey l-a invitat să petreacă un weekend în reședința lui din New York.

„S-a purtat într-un mod cuceritor, ca un frate, mi-a arătat orașul și m-a scos la cină, unde m-a prezentat prietenilor săi faimoși”, spune actorul. Ulterior, Spacey ar fi încercat să îl atingă pe acesta „într-un mod nepotrivit”, punându-și mâna pe piciorul lui și mâna peste umăr. Când s-au întors în apartamentul lui Spacey, acesta i-a propus să doarmă împreună și ar fi început să plângă atunci când oaspetele său a refuzat. „Simt că încerca să mă șantajeze emoțional, dar nu am cedat”, susține acesta. 

De asemenea, un actor de origine mexicană, Roberto Cavazos, spune și el că a fost hărțuit sexual de Spacey, pe vremea când a jucat în mai multe piese ale teatrului Old Vic, din Londra, al cărui director era celebrul actor.

„Singura regula de care ținea el cont: să fii un bărbat mai tânăr de 30 de ani. Kevin Spacey se simțea liber să ne atingă”, a povestit acesta, fără să dea foarte multe detalii despre presupusul abuz.

Acuzațiile aduse actorului i-au determinat pe membrii Academiei Internaționale de Televiziune să îi retragă lui Kevin Spacey un premiu special Emmy, acordat de membrii fondatori, pe care actorul urma să îl primească în cadrul unei ceremonii organizate pe 20 noiembrie. Și Netflix a anunțat că următorul sezon al serialului „House of Cards” va fi ultimul, însă a precizat că decizia fusese deja luată cu ceva timp în urmă. 

Deocamdată, reprezentanții actorului nu au răspuns noilor acuzațiilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mirabela Grădinaru a apărut în public în pantaloni sport şi tricou, cetăţenii au sărit imediat! Gestul...
Digi FM
Cum arată azi Cybill Shepherd, faimoasa actriță din „Maddie și David”. Fosta colegă a lui Bruce Willis...
Pro FM
LeAnn Rimes, dezvăluiri despre începutul controversatei relații cu Eddie Cibrian, în 2008. Amândoi au...
Film Now
A murit mama actorului Brad Pitt. Jane Etta Pitt avea 84 de ani. Mesajul emoționant postat de nepoata ei
Adevarul
Diplomați mahmuri, cozi la toalete și ploșnițe în paturile liderilor lumii. Ce nu se spune despre conferința...
Newsweek
Ministrul Muncii nu a fost de acord cu CASS la pensie. Va vota moțiunea contra Bolojan. Ce șanse are
Digi FM
„Superbă!”. Selena Gomez, imaginea eleganței într-o rochie care i-a evidențiat talia tot mai subțire, la o...
Digi World
Oamenii de ştiinţă au descoperit genele asociate cu sindromul oboselii cronice. Principalele simptome ale...
Digi Animal World
De ce adoră pisicile să doarmă pe beton. Un expert în comportamentul animalelor explică această obsesie a...
Film Now
Cameron Diaz, într-o zi obișnuită când nu apelează la machiaj și la rujul ei preferat. Actrița a îmbrățișat...
UTV
Cătălin Măruță și Andra se bucură de vara în casa lor din Marbella: „Nu-i hotel, nu-i chirie. E locul nostru”