Galerie Foto La 60 de ani, regina frumuseții din Buenos Aires arată uluitor de tânără și a participat la Miss Argentina: "Sunt pasul spre schimbare"

Data actualizării: Data publicării:
alejandra rodriguez la miss argentina
Alejandra Rodriguez a atras atenția întregii lumi în aprilie, când a fost încoronată Miss Buenos Aires. FOTO: Profimedia Images

Cursa pentru un loc în competiția Miss Univers s-a încheiat pentru Alejandra Rodriguez, încoronată Miss Buenos Aires la 60 de ani, dar participarea ei la concurs arată un pas spre schimbare în ceea ce privește percepțiile despre frumusețe.

Alejandra Rodriguez a atras atenția întregii lumi în aprilie, când a fost încoronată Miss Buenos Aires, devenind prima femeie de 60 de ani care a câștigat un concurs organizat de franciza Miss Univers.

Deși nu a reușit să repete acel triumf sâmbătă pentru a deveni Miss Argentina și a câștiga dreptul de a-și reprezenta țara în concursul Miss Univers, ea a câștigat premiul la categoria „cel mai bun chip”, scrie CNN.

Alejandra Rodriguez a atras atenția întregii lumi în aprilie, când a fost încoronată Miss Buenos Aires. FOTO: Profimedia Images
Alejandra Rodriguez a atras atenția întregii lumi în aprilie, când a fost încoronată Miss Buenos Aires. FOTO: Profimedia Images

Alejandra Rodriguez a atras atenția întregii lumi în aprilie, când a fost încoronată Miss Buenos Aires. FOTO: Profimedia Images | Poza 1 din 17
Alejandra Rodriguez a atras atenția întregii lumi în aprilie, când a fost încoronată Miss Buenos Aires. FOTO: Profimedia Images
Alejandra Rodriguez a atras atenția întregii lumi în aprilie, când a fost încoronată Miss Buenos Aires. FOTO: Profimedia Images | Poza 2 din 17
Alejandra Rodriguez a atras atenția întregii lumi în aprilie, când a fost încoronată Miss Buenos Aires. FOTO: Profimedia Images
Alejandra Rodriguez a atras atenția întregii lumi în aprilie, când a fost încoronată Miss Buenos Aires. FOTO: Profimedia Images | Poza 3 din 17
Alejandra Rodriguez a atras atenția întregii lumi în aprilie, când a fost încoronată Miss Buenos Aires. FOTO: Profimedia Images
Alejandra Rodriguez a atras atenția întregii lumi în aprilie, când a fost încoronată Miss Buenos Aires. FOTO: Profimedia Images | Poza 4 din 17
Alejandra Rodriguez a atras atenția întregii lumi în aprilie, când a fost încoronată Miss Buenos Aires. FOTO: Profimedia Images
Alejandra Rodriguez a atras atenția întregii lumi în aprilie, când a fost încoronată Miss Buenos Aires. FOTO: Profimedia Images | Poza 5 din 17
Alejandra Rodriguez a atras atenția întregii lumi în aprilie, când a fost încoronată Miss Buenos Aires. FOTO: Profimedia Images
Alejandra Rodriguez a atras atenția întregii lumi în aprilie, când a fost încoronată Miss Buenos Aires. FOTO: Profimedia Images | Poza 6 din 17
Alejandra Rodriguez a atras atenția întregii lumi în aprilie, când a fost încoronată Miss Buenos Aires. FOTO: Profimedia Images
Alejandra Rodriguez a atras atenția întregii lumi în aprilie, când a fost încoronată Miss Buenos Aires. FOTO: Profimedia Images | Poza 7 din 17
Alejandra Rodriguez a atras atenția întregii lumi în aprilie, când a fost încoronată Miss Buenos Aires. FOTO: Profimedia Images
Alejandra Marisa Rodríguez FOTO: Instagram/ Alejandra Marisa Rodríguez | Poza 8 din 17
Alejandra Marisa Rodríguez FOTO: Instagram/ Alejandra Marisa Rodríguez
Alejandra Marisa Rodríguez FOTO: Instagram/ Alejandra Marisa Rodríguez | Poza 9 din 17
Alejandra Marisa Rodríguez FOTO: Instagram/ Alejandra Marisa Rodríguez
Alejandra Marisa Rodríguez FOTO: Instagram/ Alejandra Marisa Rodríguez | Poza 10 din 17
Alejandra Marisa Rodríguez FOTO: Instagram/ Alejandra Marisa Rodríguez
Alejandra Marisa Rodríguez FOTO: Instagram/ Alejandra Marisa Rodríguez | Poza 11 din 17
Alejandra Marisa Rodríguez FOTO: Instagram/ Alejandra Marisa Rodríguez
Alejandra Marisa Rodríguez FOTO: Instagram/ Alejandra Marisa Rodríguez | Poza 12 din 17
Alejandra Marisa Rodríguez FOTO: Instagram/ Alejandra Marisa Rodríguez
Alejandra Marisa Rodríguez FOTO: Instagram/ Alejandra Marisa Rodríguez | Poza 13 din 17
Alejandra Marisa Rodríguez FOTO: Instagram/ Alejandra Marisa Rodríguez
Alejandra Marisa Rodríguez FOTO: Instagram/ Alejandra Marisa Rodríguez | Poza 14 din 17
Alejandra Marisa Rodríguez FOTO: Instagram/ Alejandra Marisa Rodríguez
Alejandra Marisa Rodríguez FOTO: Instagram/ Alejandra Marisa Rodríguez | Poza 15 din 17
Alejandra Marisa Rodríguez FOTO: Instagram/ Alejandra Marisa Rodríguez
Alejandra Marisa Rodríguez FOTO: Instagram/ Alejandra Marisa Rodríguez | Poza 16 din 17
Alejandra Marisa Rodríguez FOTO: Instagram/ Alejandra Marisa Rodríguez
Alejandra Marisa Rodríguez FOTO: Instagram/ Alejandra Marisa Rodríguez | Poza 17 din 17
Alejandra Marisa Rodríguez FOTO: Instagram/ Alejandra Marisa Rodríguez
,

„Acesta este primul pas al unei schimbări. Sper ca participarea mea să marcheze în început de drum. Cred că frumusețea exterioară este întotdeauna accentul principal, nu cred că este greșit să alegi prin concurs o femeie frumoasă, dar poate că conceptul de frumusețe trebuie să se extindă”, a declarat Rodriguez, avocat și jurnalist de profesie, pentru CNN en Español după concurs.

Participarea Alejandrei Rodriguez a fost posibilă doar după ce organizația Miss Univers și-a schimbat regulile legate de vârstă. Până în 2023, concurentele trebuiau să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 28 de ani la 1 ianuarie a anului în care au concurat. Din 2024, nu mai există o limită superioară de vârstă.

„A fost o schimbare pozitivă”, a spus Rodriguez, are a adăugat că a fost recunoscătoare că a avut „oportunitatea de a fi prima” concurentă ca parte  schimbării.

Renunțarea la limita de vârstă este doar una dintr-o serie de reguli modificate  introduse în 2023 într-un efort de modernizare.

Pentru prima dată în istoria sa de peste 70 de ani, franciza a permis și participarea femeilor căsătorite sau divorțate, care au născut sau sunt însărcinate.

Rodriguez a spus că stereotipurile legate de frumusețe, vârstă, formă și greutate încep să se schimbe. Câștigătoarea competiției de sâmbătă a fost Magalí Benejam, care la 29 de ani ar fi fost considerată prea bătrână pentru a concura conform regulilor anterioare.

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Prima apariție oficială a Mirabelei Grădinaru alături de Nicușor Dan. Ținuta și gesturile ei au atras toate...
Digi FM
Un tată divorțat a fost găsit mort în casă după o lună în care a consumat doar bere. Fiul său de 16 ani a...
Pro FM
Cine va moșteni averea de sute de milioane de euro a lui Julio Iglesias. Are afaceri de succes, un avion de...
Film Now
Salma Hayek, dans senzual lângă piscină. Cum arată actrița în costum de baie la 58 de ani: „Tu nu...
Adevarul
Imagini incredibile pe străzile unui oraș din Spania. Blocuri de gheață formate în luna iulie de grindina de...
Newsweek
CCR a motivat de ce trebuie să se pună CASS la pensiile peste 3.000 lei. „E obligația pensionarilor”
Digi FM
Ada Galeș, un nou mesaj de pe patul de spital, după ce a fost operată a patra oară: „Am medici...
Digi World
Detaliul pe care-l ignori de cele mai multe ori când folosești mașina de spălat și care-ți poate aduce doar...
Digi Animal World
Val de reacții după ce o femeie a spus că își lasă câinele singur în curte toată ziua: „Vă rog să citiți...
Film Now
Imagini inedite cu Jason Statham,"dintr-o altă viață". Înainte de a fi durul din filmele de acțiune, a luptat...
UTV
Cum arată vila Mihaelei Rădulescu din Monaco, locul unde și-a petrecut 10 ani alături de Felix: „Acum fac...