Patronii de la mare încep deja să strângă tot, cu buzunarele goale. "În 15 ani, niciodată nu m-am simțit atât de bine că închid"

Data publicării:
Şezlonguri strânse și terase închise la malul mării – aceasta este imaginea pe care o găsesc turiştii care ajung zilele acestea pe litoral
FOTO: Captura Digi24

Şezlonguri strânse și terase închise la malul mării – aceasta este imaginea pe care o găsesc turiştii care ajung zilele acestea pe litoral. În Mamaia, de exemplu, tot mai mulţi patroni au ales să-şi facă bagajele de plecare, chiar și cu buzunarele mai mult goale. 

Paul Marin, administrator de plajă: „Bine că suntem sănătoși, am ieșit sănătoși din acest sezon estival. Am început să strângem, am lăsat undeva la 10% din capacitate, vorbim de șezlongurile de plajă, terasă am închis-o, suntem pe picior de plecare

Reporter: Este repede, este târziu?

Paul Marin: E normal în perioada asta să strângem. Sezonul estival, în general, îl închid turiștii. Dacă nu mai ai turiști, l-ai închis”.

Nu doar lipsa turiştilor stă la baza deciziei, spun administratorii de plaje, ci şi cea a angajaţilor sezonieri.

Răzvan Iulian, administrator de plajă: „Uşor, uşor ne pleacă şi personalul, ne axam mai mult pe studenți, pe elevi și se apropie şcoala”.

Patronii de la malul mării se plâng că imediat după 15 august numărul turiştilor a scăzut brusc.

Tiberiu Ţuhaşu, administrator de terasă: „Am o inima așa relaxată, pe cuvântul meu, mă simt atât de bine. În ultimii 15 ani de zile nu m-am simțit atât de bine că închid sezonul asta, pot să-i spun cel mai prost sezon pe care l-am întâlnit vreodată în viață mea.”

Ce spun  turiștii:

„O săptămâna, două puteau să mai stea, să continue activitatea. Normal, atâta timp cât sunt turiști pe plajă, ar trebui să fie activitate”.

„Nu știu de ce au început să-și restrângă activitate fiindcă la mare e foarte multă lume”.

„Probabil că nu le mai merg afacerile și bănuiesc că nu și-au făcut planul, nu au câștigat suficienți bani, oamenii probabil că nu mai vin, timpul se strică”.

De la 1 septembrie la malul mării se desfăşoară „Litoralul pentru toţi”, programul destinat turiştilor dispuși să-şi petreacă sejurul la mare în extrasezon.

Citiți și:

Pandemia a prăbușit turismul românesc. Cu cât a scăzut numărul turiștilor față de anul trecut

Redactare Georgiana Marina

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Schimbări uriașe la sănătate. Ce români pot pierde calitatea de asigurat și ce modificări apar la contribuții
Digi FM
Picase examenul de Bacalaureat 2025, dar după contestație aproape i s-a dublat nota. Eroarea care i-a dat...
Pro FM
Sean „Diddy” Combs rămâne în arest: de ce i-a fost refuzată eliberarea pe cauțiune și cât ar mai putea sta în...
Film Now
Charlize Theron nu vrea să audă de relații cu bărbați din industria filmului: "Doamne ferește! Nu e un lucru...
Adevarul
„Bântuiți de Labubu”. Dr. Mihai Craiu, avertisment despre „cocktailul toxic” asupra minții și sufletului...
Newsweek
Anunțul ministrului Muncii despre pensii care "lovește" în 4.000.000 pensionari...
Digi FM
VIDEO Bolidul lui Diogo Jota, doar un morman de cenușă! Lamborghini-ul în care se aflau atacantul de la...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Reacția unui taur când este urmărit de doi jaguari. Animalul nu s-a lăsat deloc intimidat de feline
Film Now
Charlize Theron împarte publicul în două tabere, după declarațiile „picante” despre viața sa intimă...
UTV
Ianis și Elena Hagi, ședință foto emoționantă înainte să devină părinți. Vezi primele imagini cu burtica de...