Daniel Radcliffe îi aduce un omagiu lui Maggie Smith, colega sa din Harry Potter : „Un intelect feroce cu o limbă foarte ascuțită”

Data publicării:
Daniel Radcliffe, Maggie Smith
Scen[ din Harry Potter. Foto: Profimedia

Daniel Radcliffe îi aduce un omagiu regretatei actrițe Maggie Smith, care a murit vineri la vârsta de 89 de ani. Cei doi actori sunt veterani ai francizei cinematografice „Harry Potter”, scrie Variety.

Radcliffe a jucat rolul principal în toate cele opt filme, în timp ce Smith a apărut în toate filmele „Harry Potter”, cu excepția filmului „Harry Potter și Talismanele Morții - Partea 1”.
„Prima dată când am întâlnit-o pe Maggie Smith aveam 9 ani și repetam scene pentru „David Copperfield”, care a fost prima mea slujbă. Nu știam practic nimic despre ea, în afară de faptul că părinții mei erau uimiți de faptul că voi lucra cu ea”, a declarat Radcliffe într-o declarație. „Celălalt lucru pe care îl știam despre ea era că era o DAME (NR titlu onorific acordat de regalitatea din Marea Britanie, corespondentul titlului de SIR), așa că primul lucru pe care am întrebat-o când ne-am întâlnit a fost „vrei să-ți spun Dame?”, la care ea a râs și a spus ceva de genul „nu fi ridicol!”
„ Îmi amintesc că am avut emoții când am cunoscut-o și că m-a făcut imediat să mă simt în largul meu. A fost incredibil de amabilă cu mine la acea filmare, iar apoi am fost destul de norocos să lucrez cu ea încă 10 ani la filmele „Harry Potter”.”, povestește Daniel Radcliffe.

Citește și

Dame Maggie Smith a murit. Actrița britanică avea 89 de ani


„Avea un intelect feroce”

„Avea un intelect feroce, o limbă foarte ascuțită, putea intimida și fermeca în aceeași clipă și era, așa cum toată lumea vă va spune, extrem de amuzantă”, a adăugat Radcliffe. „Mă voi considera întotdeauna extrem de norocos că am putut să lucrez cu ea și să petrec timp în preajma ei pe platourile de filmare. Cuvântul legendă este folosit în exces, dar dacă se aplică cuiva din industria noastră, atunci se aplică ei. Mulțumesc Maggie”.

profimedia-0151782677
Foto: Profimedia

Deces

Moartea lui Maggie Smith a fost anunțată de fiii ei, Toby Stephens și Chris Larki, care au scris într-o declarație: „Cu mare tristețe trebuie să anunțăm moartea lui Dame Maggie Smith. S-a stins din viață liniștită în spital în această dimineață, vineri, 27 septembrie. O persoană extrem de retrasă, a fost alături de prieteni și de familie la sfârșit. Ea lasă doi fii și cinci nepoți iubitori care sunt devastați de pierderea mamei și bunicii lor extraordinare.”

De-a lungul carierei sale apreciate, Smith a câștigat două Oscaruri, trei Emmy-uri și nenumărate premii pentru teatru.

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Paște sau Paști, care e forma corectă, de fapt? Varianta acceptată de Academia Română
Digi FM
Andreea Marin are emoții pentru fiica ei: “Învață foarte mult, urmează Bacalaureatul”. Violeta pleacă apoi la...
Pro FM
Debbie, fosta soție a lui Michael Jackson, de nerecunoscut la nouă ani după ce a învins cancerul. Cum arată...
Film Now
Cea mai mare temere a regizorului „Home Alone 2” în cazul în care ar elimina scena cu Trump: A devenit un...
Adevarul
Salariul mediu brut din România, mai mare ca în Japonia și Croația. Economist: „Dacă nu eram în UE și NATO...
Newsweek
O mare bancă anunță „apocalipsa”. Pensiile pot fi înghețate. Ce sume de bani pierd pensionarii?
Digi FM
Doi medici rezidenți, angajați în cel mai mare spital din Iași, au murit la distanță de două săptămâni...
Digi World
Ce este sindromul inimii frânte și cât de periculos este. O despărțire sau pierderea unei persoane dragi face...
Digi Animal World
Un curcan a făcut haos într-un supermarket. Momentul când un polițist se luptă să-l prindă a devenit viral
Film Now
Cate Blanchett vrea să renunțe la actorie, după 30 de ani de carieră: Familia mea dă ochii peste cap când...
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...