Furie printre fanii lui Nicki Minaj după anularea concertului din Manchester. 20.000 de oameni au primit anunțul chiar pe stadion

Data actualizării: Data publicării:
Nicki Minaj arrives at Watch What Happens Live in a gold coat and matching Louis Vuitton bag
Nicki Minaj și-a dezamăgit fanii. Foto: Profimedia

Fanii lui Nicki Minaj au fost furioşi după ce concertul pe care artista americană trebuia să îl susţină la Manchester a fost anulat în ultimul moment, întrucât ea fusese arestată pe Aeroportul Schiphol din Amsterdam. Ei au primit vestea chiar pe stadion, când o așteptau să apară pe scenă. Între timp, cântăreața a fost amendată şi a putut să îşi continue călătoria.

Nicki Minaj a fost arestată pentru suspiciuni de export de droguri uşoare, după care a fost amendată şi i s-a permis să îşi continue călătoria, a anunțat Poliţia olandeză.

Cu toate acestea, ea nu a reuşit să ajungă la timp la Manchester pentru a susţine concertul de sâmbătă, care a fost amânat, în timp ce 20.000 de fani se aflau pe stadion aşteptând-o să apară pe scenă.

Între aceştia se afla Imogen Pope (18 ani) din Newton-le-Wilows in Merseyside, care a spus că este „foarte furioasă”.

„Am cheltuit 150 de lire pe bilet şi mi-am luat o zi liberă de la serviciu şi am aici aproape trei ore aşteptând şi ni s-a spus că nu va avea loc”, a declarat ea pentru BBC, potrivit News.ro.

Ellis Day (17 ani) din Cheshire a spus că este „complet devastată”: „Am venit aici, am petrecut întreaga zi pregătindu-ne, pentru a vedea că se întâmplă asta. Este dezamăgitor când aveam speranţe şi am cheltuit bani şi ni s-a spus chiar în ultimul moment că ea nu va veni”.

Fanii au aflat direct pe stadion

Fanii au putut intra pe stadion la ora locală 19.00 şi au sperat că evenimentul se va desfăşura pânâ când a fost făcut anunţul amânării, în jurul orei 21.30, adică ora la care ea era aşteptată să urce pe scenă.

Au fost huiduieli pe stadionul din Manchester, înainte ca toată lumea să plece.

Potrivit unor videoclipuri postate pe reţelele sociale şi datelor de zbor, avionul despre care se crede că o transporta pe Minaj era încă la Amsterdam când a fost amânat spectacolul de la Manchester.

Unii fani s-au întrebat de ce show-ul nu a fost anulat la ora 17.00, după ce s-a aflat că Minaj a fost arestată.

Aceasta este cel mai recent incident de la noul stadion de 450 milioane de lire, care a fost obligat să amâne, în ultimele săptămâni, şi alte spectacole, susţinute de artişti precum Olivia Rodrigo, Take That şi Peter Kay, după o serie de întârzieri şi probleme tehnice.

Olivia Gibson (21 de ani) din Newcastle a afirmat că acum este o „fostă fană” şi că Minaj are obiceiul să întârzie şi ar fi trebuit să îşi rezerve mai mult timp pentru călătorie.

Alţi fani au susţinut că nu este vina artistei şi că organizatorii ar fi trebuit să anunţe publicul din timp.

Pe reţelele sociale, Minaj a spus că a petrecut între cinci şi şase ore într-o celulă şi că a ajuns la hotel la Manchester în jurul de miezul nopţii.

„Mi-au luat bagajul fără consimţământ”

„Planul lor de a nu mă lăsa să urc pe acea scenă a reuşit”, a scris ea pe X, fără a preciza la cine se referă.

„Vă rog să acceptaţi scuzele mele profunde şi sincere. Au ştiut clar cum să mă rănească astăzi, dar va trece şi asta. Ei fac asta din nou şi din nou şi din nou şi am încercat din greu să nu discut despre asta pentru că voi meritaţi să primiţi ce e bun. Urăsc să vă implic în orice care nu are ca scop entertainment-ul”, a susţinut ea.

Ea a spus că speră să anunţe data reprogramării duminică, promiţând un „bonus suplimentar” celor care au deja bilet.

Minaj mai avea deja un spectacol anunţat pentru joi la acelaşi stadion.

Anterior, Minaj a filmat o parte din arestarea ei, postând-o pe reţelele de socializare sâmbătă după-amiază.

În imagini, un ofiţer de Poliţie pare să fie auzit când îi spune: „Sunteţi arestată”. Ea îi spunea că nu are la ea droguri.

Vededa a postat o serie de mesaje pe X. „Mi-au luat bagajul fără consimţământ”, a scris ea. În alt mesaj, ea a adăugat: „Aici e Amsterdam, apropo, unde iarba este legală”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Tehnic, în Ţările de Jos este ilegal să deţii, vinzi sau să produci droguri. Însă ţara are o politică de toleranţă privind vânzarea sau posesia unor mici cantităţi din unele droguri.

Organizatorii au transmis: „Spectacolul programat al lui Nicki Minaj de la arena Co-op Live din Manchester de sâmbătă, 25 mai, a fost amânat”. Ei au precizat că biletele vor rămâne valabile pentru data când concertul va fi reprogramat.

„În ciuda eforturilor lui Nicki de a găsi orice cale pentru ca spectacolul să se ţină, evenimentele au făcut ca acest lucru să fie imposibil. Suntem profund dezamăgiţi de inconvenienţele pe care acest lucru le cauzează”, au arătat ei.

Minaj ar urma să îşi continue turneul duminică la Birmingham, apoi să ajungă la Londra şi Glasgow, înainte de un al doilea concert programat la Manchester joi.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cea mai bună țară pentru retragerea la pensie se află la mii de kilometri. Totuși, europenii au o opțiune...
Digi FM
Prințesa Kate și prințul William, alături de adorabilii George și Charlotte, la Wimbledon. Regele Felipe al...
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, surprinși din nou împreună pe un iaht de lux, la doar câteva zile după...
Film Now
Nicole Kidman, apariție intens comentată la un show de modă la Paris. Unii o acuză că și-a „înghețat fața”...
Adevarul
Educația teatrală, materie obligatorie în clasa a XI-a, educația sexuală nu este în programa școlară
Newsweek
Punctaj la pensie, majorat cu 50% pentru un pensionar. Casa de Pensii, înfrângere uriașă în instanță
Digi FM
Părinții ei sunt multimilionari, dar ea a ales simplitatea. Fiica lui Tom Cruise, impresionantă pe străzile...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Lătratul câinilor, tradus de un expert. 4 mesaje pe care animalul tău încearcă să ți le transmită
Film Now
Cum arată azi actorii din „Scary Movie”. Ce fac vedetele la 25 de ani de la premiera comediei horror
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu