Organizatorii premiilor Zmeura de Aur retrag „premiul” câştigat de Bruce Willis

Data actualizării: Data publicării:
Bruce Willis, supărat.
Actorul Bruce Willis. Foto: Profimedia

Organizatorii premiilor Razzie („Zmeura de Aur”), care recompensează cele mai proaste filme ale anului, au anulat recenta „onoare” pe care i-au acordat-o actorului Bruce Willis, după anunțul privind problemele de sănătate ale acestuia.

Miercuri, familia lui Bruce Willis a dezvăluit că acesta suferă de afazie, o tulburare cerebrală.

Șefii ceremoniei au declarat că este „nepotrivit” să acorde premii celor ale căror afecțiuni medicale le-ar fi putut afecta performanțele.

Organizatorii au declarat că au ajuns la această decizie după „multă gândire și considerație”. „Dacă starea de sănătate a unei persoane este un factor care influențează luarea deciziilor și/sau performanța sa, recunoaștem că nu este adecvat să îi acordăm un Razzie”, au precizat aceștia.

Citiți și:
Bruce Willis renunță la cariera de actor după ce a fost diagnosticat cu afazie

Willis, cu 8 nominalizări, primise premiul pentru „cea mai proastă interpretare într-un film în 2021” pentru rolul din „Cosmic Sin”, anunță BBC.

Câștigătorii premiilor Razzies din acest an, cunoscute și sub numele de premiile Zmeura de Aur, au fost dezvăluiți sâmbătă. Câteva zile mai târziu, s-a anunțat că Willis se retrage din cariera de actor după ce a fost diagnosticat cu tulburarea cerebrală care împiedică capacitatea de a vorbi și de a scrie.

Soția lui Willis, Emma Heming Willis, a postat mulțumiri pe Instagram stories pentru comentariile pe care le-a primit de când a fost dezvăluită starea soțului ei. „Dragostea, sprijinul, compasiunea și rugăciunile voastre ajută cu adevărat. Sunt recunoscătoare. Vă mulțumesc din toată inima”, a spus ea, potrivit sursei citate de Mediafax.

Actorul John Travolta, care a jucat alături de Willis în „Pulp Fiction” și „Look Who's Talking”, a trimis, de asemenea, un mesaj de susținere pentru prietenul său.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă cu Nina Iliescu în aceste momente? Detalii cutremurătoare despre soţia fostului preşedinte...
Digi FM
Cătălin Botezatu regretă că i-a făcut cunoștință Alinei Sorescu cu Alexandru Ciucu: "Ea nu merita așa ceva...
Pro FM
Andreea Bănică, mândră de corpul ei natural, neatins de bisturiu. S-a filmat în costum de baie, din toate...
Film Now
Nicole Kidman, după ce s-a reunit cu Sandra Bullock la filmări: "O ador, este amuzantă, caldă și iubibilă"
Adevarul
Mineriadele care au schimbat istoria României. Rolul cheie pe care l-a jucat fostul președinte Ion Iliescu
Newsweek
Ce pensie a avut Ion Iliescu în ultimul deceniu? Mii de euro și salarii din instituții publice
Digi FM
La ce oră a murit, de fapt, Ion Iliescu. Ce a transmis Spitalul Agrippa Ionescu după ce vestea a fost făcută...
Digi World
COVID-19 de lungă durată. Cât timp persistă virusul în creier. Pare „să aibă un impact asupra producţiei de...
Digi Animal World
Pisicile portocalii sunt unice din punct de vedere genetic. „Enigma” care a atras interesul oamenilor de...
Film Now
Fosta cumnată a lui Liam Neeson, reacție la relația cu Pamela Anderson. Sora ei a murit în 2009, iar actorul...
UTV
Cătălin Măruță și Andra se bucură de vara în casa lor din Marbella: „Nu-i hotel, nu-i chirie. E locul nostru”