Atena lansează un sistem de vizite private la Acropole pentru cei care vor să evite mulţimea de turişti. Cât costă biletul

Data publicării:
acropole
Unul dintre cele mai vizitate monumente antice din lume, Acropola din Atena, a lansat un sistem de vizite private Foto: Profimedia

Unul dintre cele mai vizitate monumente antice din lume, Acropola din Atena, a lansat un sistem de vizite private contra sumei de 5.000 de euro în afara programului oficial de vizitare, a anunţat marţi site-ul de bilete în format electronic al acestui obiectiv major din patrimoniul Greciei, informează AFP.

Vizitele private, rezervate grupurilor de cel mult cinci persoane, care au provocat controverse atunci când au fost anunţate pentru prima dată, încep la ora locală 07:00 (04:00 GMT) sau pot avea loc seara, după ora locală 20:00 (17:00 GMT).

"Acest serviciu exclusiv este disponibil doar pentru patru grupuri de cel mult cinci persoane şi poate include un ghid personal" dacă vizitatorii doresc acest lucru, precizează site-ul Hellenic Heritage, care prezintă tururile sub denumirea "The Acropolis Experience", scrie Agerpres.

Potrivit presei din Grecia, o primă vizită privată a avut loc sâmbăta trecută după închiderea oficială a sitului, fiind realizată de un cuplu rus însoţit de un ghid propriu.

Marţi, pe site-ul acestui obiectiv din patrimoniul elen, era încă posibilă rezervarea unei vizite private, fără ghid, începând din 12 iulie.

Astfel de vizite private vor fi făcute în zilele de marţi, vineri şi sâmbătă şi sunt menite să le permită vizitatorilor să evite mulţimea de turişti care urcă în fiecare zi pe "Stânca sacră" din centrul istoric al Atenei.

Anunţate anul trecut, tururile private ale Parthenonului şi ale celorlalte comori ale Acropolei urmau iniţial să fie lansate la 1 aprilie, dar Ministerul elen al Culturii a anunţat în cele din urmă că lansarea lor a fost amânată.

Sindicatul paznicilor din siturile arheologice din Grecia a anunţat că se opune "felului în care sunt organizate aceste vizite private, care se desfăşoară fără participarea sa", a precizat preşedinta sindicatului, Georgia Kondyli.

"Nu am avut nicio informaţie despre organizare acestor tururi", a adăugat ea.

Înscrisă în patrimoniul mondial UNESCO, Acropola din Atena, construită în secolul al V-lea î.Hr., înregistrează o creştere continuă a numărului său de vizitatori, în special datorită turiştilor de la bordul navelor de croazieră.

Situl a înregistrat anul trecut un număr record de vizitatori, aproape 4 milioane, reprezentând o creştere cu peste 31% în raport cu anul precedent, determinând Organizaţia naţională pentru resurse arheologice (ODAP) să impună intervale orare de vizitare pentru a tempera afluxul de turişti.

Acropola din Atena este deschisă pentru public în fiecare zi între orele locale 08:00 şi 20:00 (05:00 - 17:00 GMT). Biletul obişnuit de intrare costă 20 de euro, iar cel combinat, care permite accesul şi în alte situri antice, costă 30 de euro.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dumnezeule! Ce s-a întâmplat când sicriul cu Mihai Leu a ajuns la Hunedoara? Obiectul dureros din faţa...
Digi FM
Un bărbat de 28 de ani a murit la câteva minute după ce a aflat de decesul mamei sale. Cum s-au derulat...
Pro FM
Verdict în procesul lui Diddy. Sean Combs scapă de cele mai grave acuzații, nu și de închisoare
Film Now
Charlize Theron nu vrea să audă de relații cu bărbați din industria filmului: "Doamne ferește! Nu e un lucru...
Adevarul
Valul de caniculă din Europa se îndreaptă spre est: 40 de grade în Germania, cod galben de caniculă în România
Newsweek
Încă o surpriză neplăcută după CASS la pensie. Contribuția, plătită și pentru persoane coasigurate
Digi FM
Dan Negru, amintiri cu Mihai Leu: "E bună moartea când nu-ți pare rău că ai trăit. Ții minte când am filmat o...
Digi World
Ce se întâmplă în creier când dormim? Funcțiile ascunse ale viselor. Ce spun cele mai noi cercetări despre...
Digi Animal World
Țara în care turiștii sunt „atacați” de insecte. Imaginile cu roiul de gândaci sunt virale
Film Now
Jennifer Aniston, când nu filmează și nu apare pe covorul roșu. Courteney Cox, nelipsită din viața ei
UTV
Dua Lipa și Callum Turner, scene pasionale în vacanță. Cuplul a fost surprins în largul mării, pe Coasta...