De la Oradea pe litoral, într-o oră și 15 minute

Data actualizării: Data publicării:
avion

Drumul din vestul ţării spre litoral s-a scurtat. Prima cursă aeriană între Oradea şi Constanţa a avut 77 de pasageri şi a ajuns la destinaţie după o oră şi 15 minute. Cu maşina, acelaşi traseu ar fi fost parcurs în peste 10 ore, în timp ce călătoria cu trenul durează mai mult de 16 ore.

Călătorii care şi-au rezervat bilete din timp la prima curs aerian Oradea - Constanţa au plătit doar 20 de euro. Pentru drumul dus-întors până la mare, cu maşina, combustibilul costă circa echivalentul a circa 130 de euro. Cu trenul, biletele până la Mangalia şi retur, pentru o persoană, costă aproape 90 de euro.

Primul avion care a decolat din Oradea către Constanţa a avut disponibile 120 de locuri, însă s-au ocupat doar 77.

Gheorge Pasc, comandantul Aeroportului Oradea: Se testează piaţa, este planificată o cursă pe săptămână. Este dată funcţionarea acestei curse până la sfârşitul sezonului de vară, adică până la 25 octombrie.

Iulia Stanciu, reporter Digi24: După numai o oră și 15 minute, turiştii din Oradea au ajuns, aici, pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu din Constanţa.

Bărbat: Foarte repede, foarte comod, copiii putin au plâns, dar a fost totul în regulă. A fost mai comod decât mi-am închipuit.

Un microbuz i-a dus pe călători de la aeroport la Mamaia.

Pe perioada verii vor fi curse aeriene către litoral şi din Timişoara, Cluj-Napoca şi Iaşi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Anunţul trist al momentului despre Traian Băsescu! Era de aşteptat după ultimele informaţii despre fostul...
Digi FM
Andra și Cătălin Măruță, declarații după ce au reclamat hărțuirea unui bărbat obsedat de artistă: „Unele...
Pro FM
Prieten apropiat, despre Ozzy Osbourne: „A trăit la limită atât de mult, încât faptul că a ajuns să trăiască...
Film Now
Nicole Kidman, îmbrățișări calde cu fiicele sale. Imagini rare din vacanța de vară, alături de familie. „Acum...
Adevarul
Mărturia veteranului ucrainean luat prizonier de propriii camarazi după ce a fost recrutat forțat de ruși
Newsweek
Câți ani trebuie să muncești pentru pensia minimă de 1.281 lei? Casa de Pensii face precizări
Digi FM
Cine sunt tinerii care au murit pe A1, loviți de un TIR. Primarul comunei în care locuia fata: „Ce pot să...
Digi World
Cine este Larry Ellison, mogulul tehnologic care vine tare din urmă şi l-ar putea detrona pe Elon Musk în...
Digi Animal World
Și-a pierdut viața după ce a cumpărat un păianjen de pe internet. Sfârșitul tragic al unui bărbat i-a șocat...
Film Now
Dublă întâlnire. Jennifer Aniston și Jim Curtis, la cină cu actrița Courteney Cox și iubitul acesteia...
UTV
Thailanda oferă 200.000 de bilete de avion gratuite pentru turiștii străini