O companie românească organizează excursii la Cernobîl. Care e nivelul de radiații în zonele unde sunt duși turiștii

Data actualizării: Data publicării:
Pripyat, Ucraina, oraşul de lângă Cernobîl, abandonat complet imediat după explozia reactorului 4.
Pripyat, Ucraina, oraşul de lângă Cernobîl, abandonat complet imediat după explozia reactorului 4. FOTO: Sean Gallup/Getty Images)

Bazat pe fapte reale, serialul care descrie dezastrul nuclear din 1986 a transformat orașul Cernobîl într-o destinație turistică, vizitată până acum de zeci de mii de oameni din toată lumea. La 33 de ani de la explozie, printre curioșii care își doresc să vadă locul catastrofei sunt și românii. 400 de euro ar trebui să dea cei doresc să viziteze oraşul abandonat Pripyat şi clădirea care a fost primul centru de urgenţă din zona secretă Cernobîl.

O agenție de turism din București a inclus în ofertă o excursie la Cernobîl, pentru cei curioși să vadă locul unde s-a petrecut explozia.

Cătălin, turist: Ca destinație turistică, Cernobîl nu aș putea spune că este o destinație veselă, dar în schimb, tematica, faptul că mergem în locul în locul unde a fost cel mai mare dezastru determinat de o explozie nucleară, este destul de interesant.

Lucian Bădîrcea, directorul agenției de turism: Ideea a fost generată și datorită succesului acestui serial celebru „Cernobîl". Mai mult, avem un departament specializat care e dedicat în a căuta programe neobișnuite și excentrice. Deja avem cinci cumpărători fermi pentru această excursie. În ritmul ăsta ne așteptăm ca în maxim o lună să reușim să înscriem un grup pentru un autocar întreg.

Excursia de cinci zile include o vizită în orașul-fantomă Pripyat, abandonat de locuitori în câteva ore de la dezastru, și la clădirea care a fost primul centru de urgenţă din zona secretă Cernobîl.

-Cred că e un lucru bun, pentru că tinerii, mai ales cei de vârsta mea, ar trebui să știe cât mai multe despre ce s-a întâmplat atunci.

-Ar trebui să fie, totuși, oameni care să se ducă, să existe o idee generală despre ce s-a întâmplat și să nu fie părăsit total, dar nu să devină atracție turistică. Asta mi se pare greșit. Probabil că serialul a atras astfel de oameni.

-Cred că ar fi oportună opinia unor specialiști care să spună foarte clar dacă mai este sau nu periculos. Părerea mea este că este periculos. A fost în 1986 Cernobîlul, nu cred că s-a înjumătățit măcar cantitatea de radiații. Dar eu nu sunt specialist.

Traian Bădulescu, consultant în turism: Vorbim de o formă de turism apărută de zeci de ani în Occident sau în Statele Unite și Canada, black tourism - turismul negru, turismul pe urmele locurilor unde s-au întâmplat drame istorice, să spunem, sau pe urmele legendelor mai întunecate. Așa cum avem noi legenda romantică, dar și întunecată a lui Dracula.

Turiștii vor fi însoțiți în permanență de ghizi, iar pentru siguranța lor, aceștia vor primi un apararat de măsurare a radiațiilor care arată nivelul din zona în care se află. Organizatorii susțin că radiațiile sunt de 160 de ori mai mici decât o radiografie normală.

Traian Bădulescu, consultant în turism: Zona a fost cercetată de-a lungul timpului și turiștii nu sunt duși în zonele periculoase. Cum, de exemplu, nu se recomandă să stai foarte mult în interioarele apartamentelor abandonate.

Excursia costă 395 de euro, iar prima plecare este programată pe 28 aprilie, anul viitor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vlad Pascu a ajuns de nerecunoscut după aproape un an în spatele gratiilor. Schimbarea e radicală
Digi FM
Ce mesaj a transmis Elena, după ce CRBL a fost surprins alături de o tânără de 23 de ani: „În căutare de soț...
Pro FM
Cum arată Susan Boyle la 63 de ani. Femeia care a impresionat o lume întreagă în 2009 și a devenit un star...
Film Now
Kramer din "Seinfeld" a avut mult de tras după remarcile rasiste făcute în 2006. Nimic nu a mai fost la fel...
Adevarul
Previziune sumbră a unui analist politic: Alegerile din 2024 ar putea fi ultimele înainte de următorul război...
Newsweek
VIDEO Piloții ucraineni au încheiat în SUA antrenamentele pe F-16. Când vor ataca Rusia?
Digi FM
Nadia Comăneci, declarații despre cum i-a schimbat viața gimnastica: „Sportul mi-a dat o voce pe când aveam...
Digi World
O nouă iluzie optică face furori pe rețelele sociale. Spune-mi ce vezi în poză ca să-ți spun ce personalitate...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Demi Moore, zeiță în alb, într-o rochie cu decolteu amețitor. La 61 de ani atrage toate privirile oriunde ar...
UTV
Motivul real al divortului dintre CRBL si Elena Viscu. Fosta sotie a artistului face haz de necaz: “Suntem in...